Noaptea și‑a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului, pentru a pluti printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor luminate palid, mirosind a parfum de tămâie și de Denie.
Târziu, ne‑am retras în chiliuța noastră dragă, noi, doi copii și‑o mămică, la ceas de sfântă şi tainică rugăciune.
,,Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi‑l da mie…Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește‑l mie, robului Tău… Așa, Doamne, Împărate, dăruiește‑mi ca să‑mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin“
Bucuria rugăciunii Sfântului Efrem Sirul ne‑a învăluit lăcaşul de tihnă şi odihnă într‑o pace divină, readucând în prezent, timpul sacru al Învierii. Puii mamei şi‑au plecat genunchii la rugă, iar glasurile lor angelice au deschis cerul inimii măicuţei lor.
Și apoi, pentru că Moș Ene dădea târcoale genelor altor puișori, dar de puii mamei parcă uitase, am întârziat tustrei, clipe îmbelșugate, pe tărâmul poveștilor și al sfaturilor duhovnicești.
Povești, mami, povești cu sfinți pentru copii cuminți! a răsunat în tăcerea nopţii clinchetul vocii ostenite de joacă a puiului celui mic. Şi caierul poveştilor a început să se depene fir cu fir. Dar cu ce minunății îi poate învălui măicuţa, acum, în timp de răstignire a sufletului şi a trupului, decât cu sfaturi și cu povestioare duhovnicești?
Dragii mamei, așa cum Dumnezeu a pregătit mai întâi pământul și bunătățile dintr‑însul și a văzut că toate ,,erau bune foarte“ (Facerea 1, 31), și apoi l‑a făcut pe om ‑ cunună a creației ‑ să stăpânească peste toate și să le pună nume (Facerea 2, 19), tot așa se pregătește și natura‑ntreagă, îmbrăcându‑se în haina parfumată și multicoloră a florilor, în raze de aur și în cântec de păsări ca să‑L primească pe Mântuitorul Său, pe Fiul lui Dumnezeu, pe care Tatăl L‑a trimis pe pământ, pentru ca omul să fie mântuit prin jertfa Sa, și să se învrednicească de bucuria Raiului pierdut prin neascultare (Facerea 3, 23‑24).
Ei, dragii mamei, noi, oamenii, ar trebui să învățăm de la natură cum să ne primenim trupurile și sufletele pentru a‑L primi cât mai curat și mai frumos pe Domnul nostru Iisus Hristos. Și cum putem, noi, copii, să devenim strălucitori ca soarele și parfumați ca florile?
‑ Prin spovedanie, măicuță! au răspuns glăscioarele puilor de om.
Așa este, dragii mamei, trebuie să ne îngrijim trupurile, dar și sufletele, prin spovedanie. Iar pentru aceasta, trebuie să ne rugăm mai mult, să postim, să iubim, să iertăm, să facem cât mai multe fapte de milostenie și să mergem la duhovnic pentru a ne „descărca“, prin el, în fața lui Dumnezeu, desăguța cu răutățile, pe care le‑am adunat în suflețelele noastre de la ultima spovedanie.
Mare dar ne‑a făcut Mântuitorul, iubiții mei! A știut, dragul de El, că haina sufletului nostru trebuie mereu spălată, curățată, iar pentru aceasta e nevoie de spovedanie. Toți marii duhovnici și Sfinții Părinți vorbesc despre marea Taină a Spovedaniei, dar pentru cine are urechi de auzit…
Sfântul Siluan Athonitul ne spunea că: ,,Domnul iubește mult pe păcătosul ce se pocăiește și îl strânge cu drag la pieptul Său, spunându‑i: Unde‑ai fost, copilul meu? De multă vreme te aștept.“
‑ Cuvintele Sfântului Siluan îmi amintesc de dragostea cu care îl aștepta tatăl pe fiul risipitor! a intervenit puiul cel mare.
Mama a mângâiat cu dragoste cosițele de aur ale fetiței și a continuat: Sfântul Ioan Hrisostom ne îndeamnă și el să avem îndrăzneală, ,,să nu ne rușinăm de pocăință, ci de păcat, căci păcatul este rana, iar pocăința este vindecarea“ , şi tot acest sfânt ne sfătuiește să ne spovedim și să ne ridicăm din păcat cu nădejde, căci ,,a cădea în păcat e omenește, a te ridica din el este dumnezeiește, iar a rămâne în păcat e diavolește.“ Ce ne mai spunea sfântul? ,,Ești drept? Să nu cazi în păcat! Ești păcătos? Nu deznădăjdui! Și, dacă păcătuiești în fiecare zi, în fiecare zi să te pocăiești, căci nu‑i lucru cumplit să cazi, cumplit lucru este să rămâi jos.“
Părintele Arhiepiscop Iustinian Chira, plecat la Domnul, ne îndemna și el ,,să punem mâna ușor pe sufletul nostru, seara, și să ne încheiem fiecare zi cu gândul la Dumnezeu, că numai El ne poate dărui ziua de mâine!“
Ascultând cuvintele părintelui și aducându‑și aminte de minunata poezioară ,,Îndemn“, puii mamei s‑au întrecut în a recita versurile lui Demostene Botez: ,,Când te duci seara la culcare/ Să‑ți pui o palmă sub obraz/ Și să te‑ntrebi cu‑ngrijorare:/ Ce am făcut eu, oare, azi?// O zi trecută fără fapte,/ Care să‑ți fi rămas în minte,/ În viața ta e ca o noapte/ Sau ca un basm fără cuvinte.// E ca și cum n‑ai fi trăit/ Și ți‑ai pierdut o zi din viață,/ Și soarele s‑ar fi oprit,/ Căzut în somn de dimineață.// Cât timp tu n‑ai făcut nimic,/ Pământul s‑a‑nvârtit o dată,/ Și doară nu‑i atât de mic,/ Și‑a dus în spate lumea toată.//Să‑ți fie‑aceste vorbe‑ndemn,/ Al vieții tale care vine,/ Să lași pe unde treci însemn/ Că ai făcut și tu un bine…“.
Sfântul Doctor Luca al Crimeii ne îndemna și el, să ne facem un examen al conștiinței, ,,să închidem ochii, să ne plecăm capetele, să ne coborâm ochii minții în adâncul inimii și să căutăm ce patimi, ce șerpi se cuibăresc acolo. Apoi, după ce‑i găsim pe toți, să cutezăm a merge la spovedanie și să nu ascundem nimic.“
Puiul cel mic, și‑a amintit de o povestioară pe care o citisem cândva, în copilăria mea, și pe care i‑o spusesem și lui…
‑ Mami, mai știi despre femeia care, de fiecare dată, când spovedea un păcat, scotea un șerpișor pe gură? Un șarpe, însă, se tot chinuia să iasă, dar intra la loc. La finalul spovedaniei, toți șerpișorii care ieșiseră s‑au îngrămădit din nou în gura femeii, care s‑a ridicat de la spovedanie, neiertată de Dumnezeu, deoarece nu a avut curajul să spovedească un mare păcat.
Așa e, puiul mamei. Cu multă căință și responsabilitate trebuie să mergem la spovedanie, copiii mei! Un părinte spunea că trebuie să ne spovedim mereu ca și cum ar fi ultima dată, că oricum, odată, va fi ultima dată și trebuie să ne întrebăm: dacă după această spovedanie am merge în fața lui Dumnezeu, cum ne‑ar fi conștiința? Liniștită? Împăcată? Am fi noi vrednici de un locșor în Rai, măcar după ușă, unde se ține măturica?
Dragul nostru părinte Proclu ‑ cel care se smerea zicând ,,nimica sunt, nimica pot, nimica am“‑ ne spunea și el, cu mare grijă părintească: ,,dacă facem păcate și nu ne spovedim, atunci Dumnezeu retrage harul Său de la noi“, apoi ne încuraja zicându‑ne că ,,pe păcătoși, dacă îi prinde moartea ridicându‑se, câștigă mântuirea“.
La fel cum a câștigat‑o și tâlharul de pe cruce, nu‑i așa mami?‑ șopti puiul cel mic…
Mama a aprobat binevoitor, mângâindu‑i părul moale și bălai și mirându‑se că micuțul rezistă orei târzii. A continuat, apoi, să dăruiască puilor de om amintiri cu părintele Proclu care, când mergea la mărturisire, își întreba conștiința: ,,Conștiință, spune drept, dacă mor acum, mă mântuiesc? Îi place lui Dumnezeu ce fac sau nu?“ Iar vizavi de conștiință, Cuviosul Maxim Mărturisitorul atrăgea atenția că ,,nimic nu este mai silnic decât o conștiință care te acuză și nimic mai îndrăzneț decât o conștiință care te apără.“
Mulți și mari duhovnici a avut și are dulcea noastră țărișoară și întreaga lume creștin‑ortodoxă. Au rămas, în urma părinților, cuvintele minunate, ziditoare de suflet, care trebuie să ne țină strâns legați de glie și de Dumnezeu. Viața fiecăruia dintre ei a fost pentru noi model de trăire duhovnicească. Unde sunt dragii de ei, acum? Se bucură alături de Hristos, în pacea Raiului, se roagă pentru noi și ne așteaptă lângă ei, la ceasul hotărât de Dumnezeu. Ați auzit, dragilor, rugăciunea aceea minunată din Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul: ,,suflete‑al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și te vei tulbura. Deșteaptă‑te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce pretutindeni este și toate le plinește…“.
Grijă mare de suflet, copiii mamei! Acum, voi sunteți acoperiți de rugăciunea mamei și a părintelui duhovnic, iar suflețelele voastre sunt potire prăfuite de mici vinovății potrivite vârstei copilăriei, dar încă nepervertite de ură, de îndoieli, de păcate grele. Vremea va trece, iar voi vă veți lua zborul. Multe ispite vă vor înconjura, multe furtuni se vor abate asupra suflețelelor voastre. Veți fi loviți de biciul cuvântului batjocoritor, vor fi oameni și fapte care vor încerca să vă depărteze de Credință, de Dragoste, de Adevăr, de Biserica lui Hristos. Vor încerca să vă strecoare în suflet spinii deznădejdii, ai ignoranței și frica omenească, dar voi, copiii mei, să aveți curaj, să vă țineți strâns de Corabia în care v‑a crescut mama și în care v‑a oblojit rănile sufletești părintele duhovnic. Să nu aveți teamă de nimic!
Sfântul Paisie Aghioritul ne spunea că ,,pe cât se unește cineva mai deplin cu Dumnezeu, pe atât nu se teme de nimic.“ Ia amintiți‑vă ce ziceau bătrânii noștri din popor, prin cuvintele lui Făt‑Frumos? Țineți minte, copiii mei? Când zmeul se lua la trântă cu voinicul, ce‑l întreba? ,,De cine ți‑e teamă, Făt‑Frumos?“ Și ce‑i răspundea flăcăul? ,,De nimeni în lumea asta, afară de Dumnezeu!“ Înțelegeți, copiii mei, ce taină e ascunsă aici, în înțelepciunea basmelor noastre românești? Frica de Dumnezeu, care nu e frică omenească, ci e grija neadormită a sufletului de a nu‑L supăra pe Dumnezeu prin fapte rele…
Dragii mamei, pe marea învolburată a vieții, în timp, unii vă vor îndemna să vă pierdeți încrederea în duhovnic, să vă rușinați a vă spune păcatele; alții vor încerca să scoată la iveală și să judece neputințe omenești, greșeli ale duhovnicilor, așa cum se întâmplă azi prin mass‑media, tocmai pentru că diavolul vrea să depărteze oamenii de Biserică. Omul este astăzi interesat de ce se întâmplă în ograda altuia, de ,,paiul“ din ochiul fratelui, dar nu vede ,,bârna“ din ochiul lui (Matei 7, 1‑5). Puii mamei, să purtați ochelari de cal, când vi se arată cu degetul rana altuia și să vă acoperiți urechile, când zgomotul lumii va aduce de pe tărâmuri străine, vești despre căderile altora. Vă ajung durerile și neputințele voastre! Nu vă încărcați cu păcate străine, copiii mei! Fiecare om răspunde pentru greșelile lui! Nu te va judeca Dumnezeu pentru greșelile altuia, iar tu, copile, să nu iei piatra să arunci spre niciun om care greșește (Ioan 8, 7), ci roagă‑te pentru el, cu dragoste, cu milă, cu iertare (Matei 5, 44‑48).
Atâta timp cât mama va fi aici, se va ruga pentru voi și vă va da curaj în lupta cu furtunile vieții. Când nu va mai fi, însă, mama lângă voi, să strigați tare la Măicuța Domnului să nu lase viermele îndoielii și al ignoranței să pătrundă în cămăruța sufletelor voastre…Nu uitați, dragii mamei, că Hristos a dat puterea de a ierta păcatele apostolilor Săi, iar părinții noștri duhovnici sunt urmașii lor (Ioan 20, 22‑23) și vor da răspuns pentru noi înaintea lui Dumnezeu, în fața Căruia vom merge împreună ca o turmă și un păstor. Să alergați cu încredere la ei, dragii mamei, pentru sfat bun, pentru iertare, pentru cuvânt de mângâiere și să vă rugați pentru păstorii sufletești!
Cu mult după miezul nopții, la portița pleoapelor a doi copii și‑o mămică a început să bată încet‑încet Moș Ene. S‑a lăsat cam mult așteptat, moșneagul, dar, într‑un târziu, a apărut. Mai întâi, l‑a luat pe brațe și l‑a purtat în lumea viselor frumoase pe puiul cel mic, apoi, ne‑a învăluit și pe noi, cei mai mărișori, în mreaja liniștii divine…
Horă de îngeri în jurul viselor și visurilor voastre, copiii mei…și drum luminos, cu suflete de crin și gânduri de pace, tuturor, spre Învierea lui Hristos!
Prof. Marinela Modiga,
Școala Gimnazială ,,Miron Costin“ – Galați