Preotul Iorgu Gociu s‑a mutat la Domnul

După o lungă și grea suferință, în data de 24 iulie 2023, părintele Iorgu Gociu s‑a mutat la Domnul.

Acesta s‑a născut la data de 20 noiembrie 1949, din evlavioșii părinți creștini ortodocşi, Iordache și Vasilica Gociu, în comuna Jorăști, județul Galați, fiind primul din cei șase copii cu care Dumnezeu i‑a binecuvantat.

Clasele primare și gimnaziale le‑a urmat în localitatea natală, Jorăști. Între anii 1963‑1968 a urmat cursurile Seminarului Teologic ,,Chesarie Episcopul“ din Buzău, iar mai apoi studiile teologice le va aprofunda la Institutul Teologic Universitar din București, între anii 1968‑1972.

În anul 1973 tanărul teolog Gociu Iorgu s‑a căsătorit cu domnișoara Rodica Dumitrașcu, întemeind o frumoasă familie binecuvantată de Dumnezeu cu doi copii, Mirela și Mihai.

La sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a anului 1973, răspunzând chemării dumnezeiești de a sluji la Sfântul Altar a fost hirotonit preot prin mâinile vrednicului de pomenire Arhiepiscop Antim Nica și fiindu‑i încredințată spre slujire Parohia Balintești, județul Galați.

A slujit în Parohia Balintești timp de 20 de ani, iar mai apoi, la chemarea Înaltpreasfințitului  Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în anul 1993 îi este încredințată spre slujire Parohia Foltești, unde slujește pană în anul 2005 când, în urma neputinței și a bolii (neoplasm laringian) a fost nevoit să se pensioneze pe caz de boală și să se preocupe de sănătatea șubrezită.

Cu binecuvantarea Înaltprea­sfințitului Părinte Arhiepiscop Casian,  în anul 2006, la doar câteva luni de la așezarea pietrei de temelie pentru biserica „Sfântului Atanasie Patelarie, Patriarhul Constantinopolului“, părintele Iorgu este îmbisericit la noua parohie, locuind în apropierea bisericii. Parohia „Sfântul Atanasie Patelarie“ a crescut avându‑l alături la toate slujbele săvârșite pe inimosul, blândul și lucrătorul către Dumnezeu, preotul Iorgu. Datorită neputinței trupești care l‑a redus la tăcere, nu putea cânta, nu putea vorbi tare, doar în șoaptă, toți cei care l‑au cunoscut, fiii duhovnicești din parohie au primit sfat și povață, ca o spovedanie de la părintele lor duhovnicesc. De asemenea noi preoții slujitori mai tineri am în vățat foarte mult din blandețea lui, din dragostea și răbdarea pe care o avea și o împărtășea tuturor celor din jurul său. Așa cum bine a remarcat Înaltpreasfințitul nostru Părinte Arhiepiscop Casian, în cuvântul de mângâiere, părintele Iorgu a fost ca un stareț pentru cei trei tineri preoți care au slujit alături de el. Pe toți ne‑a  povățuit fiind un model de răbdare, de pocăință și de rugăciune.

Slujește neîntrerupt până în luna mai 2023, când la împlinirea a 50 de ani de la căsătorie a mulțumit în sfânta biserică lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le‑a revărsat în familia sa.

Slujba stâlpilor a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos care a apreciat pocăința, bunătatea, răbdarea și dragostea părintească cu care părintele îi întâmpina totdeauna pe semenii săi.

Conștienți fiind că părintele Iorgu a acceptat o nouă chemare, de a sluji lui Dumnezeu în ceruri, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să primească jertfa, pocăința, bunătatea şi răbdarea sa, și să îl răsplătească cu dragostea pe care necondiționat a oferit‑o tuturor!

Dumnezeu să îl odihnească în pace și cu drepții să‑l nu­mere!

Pr. Cristian Podașcă