Zece tinere studente din cele treizeci, aflate în grija Aşezământului Filantropic Creştin‑Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ ‑ Galaţi din jurisdicţia Arhiepiscopiei Dunării de Jos, sunt beneficiarele rugăciunilor şi milostivirii „vasiliadei“ gălăţene de ani buni. „Vasiliada“ gălăţeană este expresia unui efort comunitar de slujire a aproapelui aflat în nevoi, care fiinţează de două decenii, activitatea fiind reluată, la cumpăna dintre milenii ‑ după aproape jumătate de veac de la desfiinţare ‑ prin iniţiativă şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos.
„Vasiliada“ a fost resfinţită în 12 octombrie 2000 de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române şi este un parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Galaţi.
Acest exerciţiu al dragostei creştine este o continuare a lucrării începută, la Galaţi, de Episcopul Cosma Petrovici al Dunării de Jos (la Galaţi, între 1924‑1947) ‑ în perioada interbelică, pe fondul dramelor Primului Război Mondial ‑ când a luat hotărârea de a ridica în Galaţi un Orfelinat de fete. Ctitorul îşi propunea, pe atunci, ca Biserica de la Dunărea de Jos să deţină un spaţiu în care orfanele să găsească „sănătate şi supraveghere părintească“, iar slujitorii aşezământului „să formeze adevărate suflete şi caractere creştineşti şi româneşti“. În octombrie 1948, clădirea a fost confiscată de autorităţile ateiste şi timp de jumătate de veac, somptuosul imobil a primit diverse utilizări. Înainte de retrocedare aici funcţiona fostul tribunal, clădirea fiind retrocedată, în 1997, din grija actualului Arhiepiscop al Dunării de Jos, moment în care au început lucrările de restaurare şi de reamenajare, după cerinţele unei veritabile „vasiliade“ de mileniul III.
În aceste două decenii de la redeschidere, multe tinere au fost salvate de la abandonul şcolar, de un trai greu, influenţat de interminabila noastră economie de tranziţie care, în ultimul sfert de veac şi mai bine, şi‑a pus amprenta pe viaţa multor familii de români. Mulţi semeni au rămas fără lucru şi au plecat din ţară, alţii şi‑au dozat curajul de a rămâne acasă, în sărăcie, ca să‑şi crească şi să‑şi supravegheze îndeaproape copiii. Într‑un fel anume, şi într‑un caz şi‑n celălalt, pe alocuri, valorile şi principiile familiei creştine româneşti au fost simţitor atrofiate.
În acest răstimp, „Vasiliada“ de la Galaţi, organizată pe structura unei mănăstiri de maici, a salvat câteva sute de fete, care din neputinţe materiale sau prin pierderea unuia dintre părinţi au fost, pe perioada studiilor, beneficiarele serviciilor filantropice de la Aşezământul Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi.
Astăzi, mai toate cele treizeci de copile şi tinere, câte sunt în marea familie a Aşezământului Eparhial, sunt eleve bune şi foarte bune la învăţătură. O treime dintre ele, zece la număr, sunt studente; cinci îşi continuă studiile la instituţiile de învăţământ superior din ţară, celelalte cinci urmează cursurile la facultăţile din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ ‑ Galaţi. Indiferent de locul unde îşi continuă studiile superioare, toate sunt încă în grija Aşezământului Eparhial şi se bucură de sprijinul acordat prin grija Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi prin parteneriatul dintre aceasta şi Consiliul Local Galaţi.
Maria C., Roxana Mariana P., Adriana R., Iuliana R., şi Paraschiva V. studiază la facultăţi din ţară, precum: Medicină Generală ‑ Tg. Mureş, Istorie ‑ Bucureşti, Arhitectură şi Urbanism ‑ Timişoara, Economie şi Administrarea Afacerilor ‑ Iaşi, Medicină Veterinară ‑ Bucureşti. Alte cinci tinere: Ana Maria C., Irina A., Roza Mariana B., Andreea P. şi Ionica‑Mihaela R. sunt studente în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, la facultăţile de: Arhitectură Navală, Știinţa şi Ingineria Alimentelor, Economie şi Administrarea Afacerilor. Toate s‑au bucurat să fie primite sub acoperământul Maicii Domnului şi au primit nu doar un adăpost, nu doar o felie de pâine albă, ci au dobândit o robusteţe în încercări, o cumpătare în bucurii şi o aristocraţie a sufletului, dătătoare de speranţă.
„Toate păreau ca un vis frumos de copil“
Maria C., numără douăzeci şi patru de ani şi este din oraşul Tg. Bujor. În prezent, este studentă, în anul IV, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Știinţe şi Tehnologie ‑ Tg. Mureş, specializarea ‑ Medicină Generală. Pierderea tatălui său a fost momentul în care mama sa, rămasă cu trei copilaşi, a decis să se asigure că Maria, mezina familiei, nu va abandona studiul. Aşa, în toamna anului 2010, pe când avea paisprezece ani, Maria păşea, uimită, urcând scările grandioasei clădiri ce adăposteşte Aşezământul Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi… „Prima impresie a fost de mirare! Era atâta frumuseţe şi atâta curăţenie şi sfinţenie în locul în care mă adusese Maica Domnului, încât părea totul ireal. Clădirea aşezământului cu aer de adevărată aristocrată, apoi, maicile cu ţinuta şi veşmintele lor sobre şi lumina de pe chip, disponibilitatea doamnelor profesoare şi a personalului administrativ, toate păreau ca într‑un vis frumos de copil. Însă, copilul eram eu, care trecusem printr‑o mare traumă, cea a pierderii tatălui… Rămăsesem, atunci, trei copii în grija mamei, care dispunea de un salariu de brutar şi de multă dragoste pentru noi…“
Dar, o aripă de înger a luat‑o pe Maria în grija sa, fiindcă prezenţa ei în marea familie a „vasiliadei“ gălăţene i‑a schimbat cursul vieţii. „Am fost, efectiv, în grija aşezământului gălăţean între anii 2010 şi 2014, cât am fost elevă la Colegiul Naţional «Mihail Kogălnicceanu» din Galaţi. Ca studentă, mă bucur şi acum de sprijinul celor de la aşezământul filantropic gălăţean, şi pot spune că, pentru mine, cei patru ani cât am făcut parte din această familie frumoasă au fost cei mai frumoşi ani ai adolescenţei mele!“
„E un câştig viaţa în comuniune, în marea familie a Sfântului Vasile cel Mare?“, am întrebat‑o pe Maria. „Dacă m‑aţi fi întrebat cu zece ani în urmă mi‑ar fi fost greu să dau un răspuns afirmativ. Fireşte că nu am receptat de la început disciplina rugăciunii, rigoarea unor activităţi din programul aşezământului… Dar, cu timpul, am învăţat despre necesitatea şi frumuseţea vieţii în comuniune. La aşezământ am înţeles că eu depind de semenii mei şi că la rândul meu, trebuie să fac şi eu ceva important pentru binele aproapelui, fiindcă binele pe care‑l fac se răsfrânge întâi asupra mea“.
Astăzi, Maria, studentă la Medicină în Tg. Mureş, pune înainte de toate sănătatea sufletească. Știe că alegerea pe care a făcut‑o, să devină medic, este una delicată, fiindcă nu e simplu să fii doctor de trup, să cunoşti şi să stăpâneşti „maşinăria“ aceasta complicată a trupului omenesc… „Viaţa la aşezământ îţi dă o siguranţă, te învaţă să te cunoşti, să‑ţi afli limitele. Pe mine, viaţa la aşezământul‑mănăstire m‑a învăţat să pun înainte de toate sănătatea sufletească. Am constatat că dacă sufletului îi dai puţină pace şi armonie, atunci şi trupul este sănătos, viguros. Și apoi, cred că cea mai mare «fericire» a unui medic de trup este aceea de a‑i determina pe semeni să dobândească gând bun, pace, linişte, armonie, fericire. Apoi, celelalte… medicamente de trup. Pentru toate întâmplările frumoase din viaţa mea, mă rog la Maica Domnului ca Înaltpreasfinţitul nostru Părinte Casian al Dunării de Jos, să fie sănătos, fiindcă binele pe care l‑a făcut semenilor din judeţul nostru şi, nu numai, nu poate fi cuantificat. Să ştiţi că Vasiliada Eparhială a salvat multe copile de la abandon şcolar…“
Știm, cu siguranţă, că prescripţia dobândirea sănătăţii trupeşti va fi o „combinaţie“ de fireşti şi generoase recomandări care nu ar trebui să lipsească din atitudinea şi din viaţa fiecărui creştin: bunătate, altruism, credinţă, nădejde şi, mai presus de toate, dragoste de Dumnezeu şi de aproapele şi, neapărat, fapta bună, ziditoare de trupuri şi de suflete sănătoase.
„Maicile şi doamnele profesoare intuiau ce ne doare!“
Roxana P. are astăzi douăzeci de ani şi este studentă în anul II, la Facultatea de Istorie din Bucureşti. A fost primită la aşezământul gălăţean, în toamna lui 2016, pe când avea cinsprezece ani. Se trage din comuna Suceveni, judeţul Galaţi şi necazurile din casa părintească, erau cinci copii în grija unei mame, au adus‑o în marea familie a Aşezământului Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“. „În primul an de liceu ‑ eu am învăţat la Liceul «Emil Racoviţă» din Galaţi ‑ am stat cu gazdă şi nu mi‑a fost prea uşor. Din clasa a zecea, printr‑o frumoasă împrejurare, am ajuns în grija maicilor şi a instructorilor de educaţie de la vasiliada gălăţeană. Nu pot spune că mi‑a plăcut, de la început, regimul strict al aşezământului, dar nici mi‑a fost foarte greu, pentru că şi acasă «dădăceala» mamei şi a fraţilor mai mari ‑ de a avea grijă ce fac, cu cine mă împrietenesc ‑ era la ordinea zilei. Acum, mă bucur că s‑a întâmplat aşa şi că am fost beneficiara atenţiei atâtor oameni minunaţi! Acasă, nu prea eram obişnuită cu atâta atenţie, pe când la aşezământ, maicile şi doamnele profesoare aproape că intuiau ce ne doare, ce ne supără sau ne bucură!“, povesteşte Roxana.
În anii de liceu, Roxana şi‑a consolidat pregătirea şi încrederea în Dumnezeu. Recunoaşte că, în copilărie, mintea îi era ocupată cu fel de fel de prejudecăţi, pe care, cu timpul, le‑a abandonat, fiindcă viaţa este o continuă lecţie despre prietenia cu Dumnezeu şi oamenii Săi!
„Totul a venit firesc…“
Paraschiva V. este studentă în anul I, la Facultatea de Horticultură‑Bucureşti, specializarea „Peisagistică“. În ultimii şase ani, Paraschiva a învăţat arta de a trăi frumos în acelaşi primitor loc din inima municipiului Galaţi. Provine dintr‑o familie cu zece copii şi atmosfera de rugăciune este prezentă în viaţa sa, dintotdeauna, tatăl fiind preot în municipiul Tecuci. „Rugăciunea şi viaţa de comuniune au fost o continuitate, pentru mine. Totul a venit firesc. La aşezământ am dobândit noi prieteni, dintre semeni şi dintre Sfinţii lui Dumnezeu. Pentru că aşezământul o are ocrotitoare şi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, în toţi cei şase ani, am considerat că sunt acasă. M‑am acomodat relativ repede, la fel şi, acum, la facultate“.
„Ne-am bucurat de înţelepciunea părinţilor noştri…“
Adriana R. are 21 de ani, este din Pechea, judeţul Galaţi. Este studentă în anul II, la Timişoara, la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism, spacializarea Design interior. A avut şansa să ajungă la Aşezământul Filantropic Eparhial cu zece ani în urmă, în 2009, intrând pe uşa primitoare a Aşezământului Eparhial împreună cu sora sa Iuliana, convinsă fiind că întâmplarea aceasta din viaţa sa are binefăcători cereşti şi pământeşti. „Când am ajuns la aşezământ, eram două copile, eu aveam zece ani, Iuliana nouă ani şi, în toţi aceşti ani, ne‑am bucurat de înţelepciunea părinţilor noştri. În primul rând, lor le datorăm această şansă de mai bine, pentru că au avut puterea să renunţe la prejudecăţi, şi ‑ de mici‑ ne‑au trimis să învăţăm carte, fiindcă posibilităţile de acasă nu erau deloc prielnice studiului“, povesteşte Adriana…
„Am petrecut o copilărie frumoasă, adevărată, lipsită de grijile unor mari lipsuri…“
Cu toate frământările şi întrebările de început, încet‑încet, Adriana şi sora sa au înţeles că impozanta clădire a aşezământului gălăţean ‑ într‑un contrast izbitor cu căsuţa din satul natal ‑ trebuie onorată cu nobleţea bunei purtări, cu tainică rugăciune de mulţumire şi multe doriri de bine, îndreptate către Dumnezeu. „Această întâmplare din viaţa mea şi a familiei mele are valoarea unei binecuvântări dumnezeieşti. Venirea la Aşezământul Sfântului Mare Vasile a fost pentru noi o schimbare în bine. La Aşezământul Eparhial am petrecut o copilărie frumoasă, adevărată, lipsită de grijile unor mari lipsuri. Astăzi, avem doar mulţumiri pentru Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Casian, pentru părintele‑director, pentru maicile şi pentru profesorii şi lucrătorii de la această instituţie social‑filantropică unde am învăţat arta de a trăi frumos. Le mulţumim şi părinţilor noştri, care au înţeles că depărtarea fizică nu face decât să ne apropie sufleteşte şi mai mult…“.
„Mă folosesc din plin de anii de rugăciune de la aşezământ…“
Studentă la celălalt capăt al ţării, în Banat, Adriana se bucură din plin de noua schimbare din viaţa sa. Și‑a dorit să ajungă la Design, la Timişoara, chiar dacă a trebuit să se despartă şi de Iuliana ‑ sora sa, care studiază la Iaşi, la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, specializarea „Știinţe Administrative“, anul II… „Viaţa studenţească este foarte agitată, însă, acum, eu mă folosesc din plin de anii de rugăciune de la aşezământ. Atunci, cu mintea de copil, nu înţelegeam de ce trebuia să merg la rugăciune într‑o biserică, în loc să merg la joacă!… Astăzi, am înţeles că rugăciunea mi‑a dat darul de preţ ‑ răbdarea. Apoi, disciplina de la Aşezămânul Eparhial mi‑a creat o deprindere specială ‑ perseverenţa. Și perseverenţa bate talentul!“, constată Adriana.
„Nu vreau să îmi dezamăgesc binefăcătorii…“
Sunt suficienţi cei 250 lei pe lună, de hrană, pentru un tânăr care studiază douăsprezece ore pe zi?! „E greu să te încadrezi în această sumă, mai ales pentru un om care a dobândit anumite deprinderi. De exemplu, miercurea şi vinerea, când sunt zile de post, depăşesc bugetul din celelalte zile. Dar, nu contează! Important este să fim plăcuţi lui Dumnezeu, pentru că El este Axa centrală a vieţii nostre. Apoi, dincolo de toate grijile lumeşti, preocuparea mea cea mare este să mă concentrez pe facultate. Eu, beneficiara atâtor ani frumoşi, petrecuţi în grija Sfântului Vasile, nu vreau să‑mi dezamăgesc binefăcătorii. Știu că e imposibil să plătesc cuiva gestul acesta generos care ne‑a scos din negura unei vieţi nesigure, dar mai ştiu că singurul mod de a le mulţumi binefăcătorilor noştri este de a ne împlini visul“…
Și visul Adrianei, şi visul colegelor sale studente, care s‑au reîntâlnit în vacanţa de vară la Aşezământul Eparhial de la Galaţi, este de a deveni oameni de cuvânt, apostoli ai Binelui, în această lume tot mai străină de Dumnezeu…
Maria Stanciu