În Duminica Migranţilor, daruri pentru 6.965 de semeni, în valoare de 45.403 lei

În prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, numită, Duminica migranţilor români, preoţii din Eparhia Dunării de Jos, alături de creştini, după Sfânta Liturghie au desfăşurat tradiţionalul program dedicat credincioşilor care lucrează în străinătate şi care, după un an de trudă departe de casă, revin în locurile natale ca să‑i întâlnească pe cei dragi şi să se bucure de comuniunea şi dragostea creştinească.

În acest scop, şi în acest an, în toate parohiile Bisericii Ortodoxe Române, creştinii s‑au întâlnit în sfintele biserici, unde s‑au rugat şi au primit cuvântul de înţelepciune al preoţilor noştri. Totodată, au aflat despre mesajul Preafericitului Patriarh Daniel adresat românilor ortodocşi din Diaspora, privind „cinstirea Sfintelor Icoane şi datoria de a cultiva permanent în suflete recunoştinţa faţă de toţi cei care au mărturisit credinţa ortodoxă în vremuri grele“.

Duminica migranţilor români a fost un prilej de milostenie şi pentru cei necăjiţi. Faptele de milostenie ale gălăţenilor şi brăilenilor s‑au îndreptat către 6.965 persoane, cărora s-au oferit daruri în valoare de 45.403 lei.

 Astfel, în cele trei protoierii ale judeţului Brăila au fost sprijiniţi 4.944 de semeni, iar în parohiile din judeţul Galaţi s‑au acordat daruri pentru 2.021 de credincioşi cu nevoi special.

Pr. Ionel Rotaru, consilier social-filantropic