În anul 1878, după strămutarea reşedinţei de la Ismail la Galaţi, Eparhia Dunării de Jos nu avea nici reşedinţă chiriarhală şi nici catedrală. Mai bine de 20 de ani reşedinţa a funcţionat în diferite case particulare, iar statutul de „Catedrală episcopală” a fost deţinut de biserica „Sfântul Nicolae” din municipiu. Primele demersuri de zidire a unui astfel de centru eparhial au aparţinut episcopului Iosif Gheorghian care, susţinut de miniştrii V. A. Urechia şi Dimitrie Sturza, reuşeşte, până în 1885, să strângă suma de 200.000 lei, pentru construirea unui Palat episcopal la Galaţi.
Ierarhul ales de Dumnezeu pentru a zidi Eparhiei un centru pe măsura importanţei ei este episcopul Partenie Clinceni (1886 – 1902) care a dorit împodobirea oraşului – reşedinţă episcopală Galaţi cu „o strălucită… catedrală, cu un măreţ palat episcopal şi cu un local pentru Seminar în oraşul Galaţi, ca focar de învăţământ religios şi forţă de întărire a sentimentului naţional în poporul nostru, pe ambele maluri ale Dunării de Jos”.
În 1887, urmare demersurilor făcute de episcopul Partenie, municipalitatea oferă Eparhiei, pentru construirea Palatului episcopal, locul din Piaţa „Ştefan cel Mare”, în faţa Grădinii Publice. Hotărârea municipalităţii a fost acceptată şi întărită prin Decretul Regal nr. 3449 / 14 decembrie 1889. Ceremonia aşezării pietrei de temelie a Palatului s-a oficiat abia în anul 1898, an în care au început şi lucrările de construire a acestuia. Noul şi somptuosul Palat episcopal a fost inaugurat în ziua de 8 septembrie 1901, în centrul sărbătorii fiind slujba de sfinţire a capelei cu hramul „Întâmpinarea Domnului”, oficiată de episcopii Partenie al Dunării de Jos şi Dionisie al Buzăului. Au participat la acest moment: Dimitrie Sturza – preşedintele Consiliului de Miniştri, Spiru Haret – ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi reprezentanţii autorităţilor locale şi centrale din cele patru judeţe ale Eparhiei – Covurlui, Brăila, Tulcea şi Constanţa. Datorită arhitecturii sale excepţionale, pusă în valoare de un parc frumos şi bine îngrijit, având utilităţi moderne la acea vreme, Palatul episcopal de la Galaţi a fost vizitat, în mai multe rânduri, de familia regală. Amintim istorica vizită, din 27 – 28 aprilie 1906, a principelui Ferdinand şi a principesei Maria, prezenţi la Galaţi pentru ceremonia aşezării pietrei de temelie a Catedralei episcopale, în contextul aniversării jubileului a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I.
Pentru multă vreme acest palat a rămas un simbol al Galaţiului modern, clădire de o mare eleganţă şi frumuseţe. Deşi zidită temeinic, aşezată pe lespezi de marmură şi lucrată impecabil, de-a lungul anilor clădirea a suferit din cauza deselor şi puternicilor cutremure, oferind prilejul şi celorlalţi ierarhi ai Dunării de Jos care au păstorit aici să contribuie la refacerea şi rectitorirea ei. Astfel, între anii 1940-1942, cuviosul episcop Chesarie Păunescu a refăcut clădirea din temelii, urmare cutremurului din 1940.
În anul 1963, în plin regim ateist, Sfatul Popular al regiunii Galaţi impunea Eparhiei Dunării de Jos un schimb înşelător, prin care vechiul Palat Episcopal era, practic, confiscat. Problema a fost dezbătută în cadrul Consiliului Eparhial, sub preşedinţia episcopului Chesarie Păunescu, în apărarea cauzei eparhiei invocându-se legislaţia canonică şi Statutul Bisericii Ortodoxe Române, cu referire la proprietatea bisericească. Cu toate acestea, Palatul a fost confiscat şi transformat în Muzeu de artă modernă, funcţionând în acest regim mai bine de 40 de ani.
După evenimentele din 1989, Preasfinţitul Părinte Episcop Casian, pe atunci arhiereu-vicar al Arhiepiscopului Antim Nica (1975 – 1994), a iniţiat o serie întreagă de demersuri cu scopul readucerii acestei clădiri în patrimoniul bisericesc, pledând convingător şi în mod repetat pentru dreptul legitim al Eparhiei de a-şi relua proprietatea. În anul 1996, după numeroase insistenţe şi diligente către autorităţile guvernamentale şi judeţene, Eparhia a obţinut cinci săli (capela şi spaţiile adiacente), în care s-a organizat o expoziţie permanentă sub genericul „Patrimoniul eclesiastic al Dunării de Jos”, cu exponate care ilustrau cultura şi viaţa bisericească din acest spaţiu, în secolele XIX-XX.
În anul 2004, dl. academician Răzvan Theodorescu, ministrul Culturii şi Cultelor din acea perioadă, anunţă, în mod public, decizia de retrocedare, în contextul sărbătoririi, la Galaţi, a 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei, la eveniment participând actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel – atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Preafericitul Părinte Sava – Arhiepiscop ortodox al Varşoviei şi Primat al Bisericii Ortodoxe din Polonia, alţi ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre, autorităţi de stat centrale şi locale.
Între anii 2012 – 2014, cu ajutorul unui proiect cu fonduri europene, Palatul episcopal a fost consolidat şi restaurat în întregime, Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, rânduind ca fostul Palat episcopal să devină „Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos”. Astfel, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la temeluirea, aici, la gurile Dunării, a Eparhiei Dunării de Jos şi a sărbătorilor dedicate patronului spiritual al municipiului Galaţi, a Eparhiei și a întregii Românii, în prezenţa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, dar și a altor ierarhi, se va inaugura, în ziua de 27 noiembrie, „Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos” și se va sfinţi capela din interiorul acestui Muzeu, având hramul „Întâmpinarea Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni”.
Pr. dr. Lucian Petroaia, Vicar administrativ