Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia

new-1La îndemnul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhia Română şi Televiziunea Română au iniţiat campania umanitară „Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia”, cu scopul ajutorării familiilor sinistrate din zonele afectate de inundaţiile din această vară.

Arhiepiscopia Dunării de Jos s-a alăturat şi a desfăşurat, în preajma Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în toate bisericile şi mănăstirile din judeţele Galaţi şi Brăila, o colectă în bani şi produse neperisabile, pentru sinistraţii din Oltenia. Credincioşii au răspuns prompt îndemnului adresat de către preoţii eparhiei şi au fost alături de familiile sinistrate prin donaţiile făcute la biserici sau mănăstiri.

Colecta s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, produsele adunate fiind transportate în Episcopia Slatinei şi Romanaţilor la parohiile Icoana, Coloneşti, Constantineşti şi Paris, pentru a fi distribuite apoi familiilor sinistrate.

În urma inundaţiilor au fost afectate 185 de localităţi din judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt şi Teleorman, peste 1180 de persoane fiind evacuate din calea apelor. Aproape 100 de locuinţe au fost distruse, peste 2000 de case au fost inundate, iar peste 3500 de anexe gospodăreşti au fost avariate sau distruse de furia apelor.

Valoarea ajutoarelor oferite se ridică la suma de 287.589 lei, din care 193.844 lei ajutor financiar şi 93.745 lei valoarea ajutoarelor materiale.

Tabel ajutoare sinistratiNe exprimăm speranţa că, prin ajutorul oferit, semenii noştri greu încercaţi de inundaţiile din sudul ţării să depăşească momentele dificile mult mai uşor, aducându-ne aminte că şi ei au fost alături de noi atunci când Eparhia noastră a trecut prin încercări similare. Să punem la suflet îndemnul Sfântului Apostol Pavel care, într-o situatie asemănătoare, îi îndemna pe Corinteni: „Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău sau cu sila, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi ca având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun!”.