Agenda Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian

LITURGICEIPS Casian

12 aprilie – Sâmbăta lui Lazăr – slujeşte, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, împreună cu Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Sfânta Liturghie, urmată de slujba prohodirii Înaltpreasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului Vâlcii; după rugăciunile de dezlegare din timpul slujbei de înmormântare, dă citire mesajului „Un monah dinamic şi un păstor harnic” adresat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

13 aprilie – Intrarea Domnului în Ierusalim – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură; hirotoneşte întru preot pe c. diac. Gabriel Mungiu, pe seama Capelei Seminarului Teologic ,,Sf. Ap. Andrei“ – Galaţi şi întru diacon pe tânărul teolog Daniel Stan.

14-18 aprilie – participă, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, la slujba Deniilor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, rostind cuvânt de învăţătură.

16 aprilie – săvârşeşte, la Capela ,,Sf. Ioan Casian” din incinta Reşedinţei Arhiepiscopale, slujba Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite.

17 mai Joia Mare – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile cel Mare unită cu Vecernia, urmată de Rânduiala Spălării Picioarelor; săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală, slujba Deniei celor 12 Evanghelii.

18 aprilie Vinerea Mare – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Vecerniei din Sâmbăta Mare şi ritualul scoaterii Sfântului Epitaf; participă, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, la slujba Deniei Prohodului Domnului.

19 aprilieSâmbăta Mare – primeşte, la Catedrala Arhiepiscopală, Lumina Sfântă de la Ierusalim, preluată de la Bucureşti de o delegaţie a Eparhiei Dunării de Jos, oferind-o preoţilor din protopopiatele Galaţi şi Tg. Bujor.

20 aprilie Sfintele Paşti – oficiază slujba Canonului Învierii şi Sfânta Liturghie pascală în Catedrala Arhiepiscopală; săvârşeşte, la biserica Penitenciarului din Galaţi şi apoi la Catedrala Arhiepiscopală, slujba Vecerniei speciale, a celei de „A doua Învieri“, rostind cuvânt de învăţătură.

21 aprilie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala din Brăila şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

22 aprilie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la biserica din localitatea Lopătari, judeţul Buzău; se roagă la mormântul mamei Înaltpreasfinţiei Sale, Rada Crăciun.

23 aprilie – săvârşeşte, la Catedrala „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Tecuci, slujba Sfintei Liturghii, cu ocazia hramului catedralei şi al oraşului Tecuci şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

25 aprilie – Izvorul Tămăduirii – săvârşeşte, la biserica parohiei româno-elene ,,Bunavestire“ din municipiul Brăila, slujba Sfintei Liturghii, precum şi slujba Aghesmei celei mici, rostind un cuvânt de învăţătură, cu prilejul Sărbătorii Izvorului Tămăduirii.

27 aprilie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură; săvârşeşte slujba de pomenire pentru Arhiepiscopul Antim Nica, la 20 de ani de la trecerea la cele veşnice.

1 mai – participă, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, împreună cu ÎPS Mitropolit Pantelimon de Veria, Nausa şi Kampania şi ÎPS Mitropolit Pavel de Kozani şi Servion (Grecia), la slujba de priveghere cu prilejul prăznuirii Sf. Ier. Atanasie, Patriarhul Constantinopolului;

21 mai 2014: Procesiunea cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu
21 mai 2014: Procesiunea cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu

2 mai Sf. Ierarh Atanasie Patelarie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii, la biserica „Sf. Atanasie, Patriarhul Constantinopolului”  din Galaţi, împreună cu ÎPS Pantelimon, Mitropolit de Veria, Nausa şi Kampania şi ÎPS Pavel, Mitropolit de Kozani şi Servion; aduce spre închinarea credincioşilor prezenţi, racla cu o părticică din  moaştele Sf. Atanasie al Constantinopolului

4 mai – Duminica Sfintelor Mironosiţe – săvârşeşte, la biserica „Sf. Mc. Antim” din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia serbării celui de-al doilea hram al acestui sfânt lăcaş; săvârşeşte, la biserica „Sf. Mc. Dumitru şi Sf. Mc. Efrem cel Nou” din Galaţi, slujba Tainei Sfântului Botez pentru prunca Teodora Gheorghe şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

5 mai – săvârşeşte, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfânta Liturghie la Catedrala „Sf. Spiridon Nou” din Bucureşti, cu prilejul ceremoniei de aniversare a pc. pr. prof. Nicolae Necula la împlinirea a 70 de ani, rostind un cuvânt de apreciere privind slujirea şi activitatea academică a pc sale.

10 mai – săvârşeşte Sfânta Liturghie la biserica din localitatea Lopătari, judeţul Buzău, urmată de slujba Parastasului pentru mama Înaltpreasfinţei Sale, Rada Crăciun.

11 mai săvârşeşte slujba de sfinţire a noii biserici din localitatea Măgureni (Insula Mare a Brăilei), urmată de Sfânta Liturghie şi cuvânt de învăţătură către slujitorii şi credincioşii prezenţi la acest eveniment.

15 mai Sf. Cuv. Pahomie cel Mare – săvârşeşte, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de preoţii din întreaga eparhie, cu prilejul conferinţei pastorale de primăvară; la final, săvârşeşte slujba de pomenire pentru Episcopul Melchisedec Ştefănescu, la 122 de ani de la trecerea la cele veşnice.

18 mai – săvârşeşte Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, hirotonind întru diacon pe tânărul teolog Costel-Liviu Chifor şi rostind cuvânt de învăţătură; săvârşeşte, la biserica „Schimbarea la Faţă” din Galaţi, slujba de mulţumire cu prilejul aniversării a 50 de ani de căsnicie ai pr. Dumitru Găureanu, fost inspector eparhial bisericesc şi de învăţământ.

20 mai – săvârşeşte, din încredinţarea şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, slujba Privegherii închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, urmată de un cuvânt de învăţătură despre personalitatea şi lucrarea acestora.

21 maiSfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – slujeşte, împreună cu mai mulţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, slujba Sfintei Liturghii prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi săvârşită pe un podium special amenajat lângă Catedrala Patriarhală din Bucureşti, cu ocazia hramului istoric al acestui sfânt lăcaş; în cadrul manifestărilor religioase dedicate hramului Catedralei Patriarhale, participă, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi alţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Procesiunea cu moaştele Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, care s-a desfăşurat de la Catedrala patriarhală până la biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, una dintre cele mai reprezentative ctitorii brâncoveneşti, unde a fost înmormântat acest sfânt martir al poporului român, în anul 1720.

22 mai – participă, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, la Sfânta Liturghie săvârșită de PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, urmată de slujba de Te-Deum, cu prilejul deschiderii lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

24 mai – săvârşeşte Sfânta Liturghie la biserica din localitatea Lopătari, judeţul Buzău, urmată de slujba Parastasului pentru mama Înaltpreasfinţei Sale, Rada Crăciun, la împlinirea a 9 luni de la trecerea la cele veşnice.

25 mai – săvârşeşte Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, hirotonind întru diacon pe tânărul teolog Mihai-Cosmin Chijăr şi rostind cuvânt de învăţătură.

26 mai – participă, la Capela Seminarului Teologic ,,Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, la slujba Sfintei Liturghii, în prezenţa tuturor elevilor seminarişti, după care rosteşte un cuvânt de învăţătură către elevii absolvenţi ai claselor a XII-a, secţiile Pastorală şi Patrimoniu, care susţin examenul pentru certificarea competenţelor profesionale.

27 mai – binecuvintează, la Seminarul „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, fresca realizată de elevii absolvenţi ai secţiei Patrimoniu.

SOCIAL-CULTURALE

20 aprilie – vizitează, cu prilejul Praznicului Învierii Domnului, creştinii şi creştinele privaţi de libertate de la Penitenciarul de maximă siguranţă din municipiul Galaţi; participă, la Centrul pastoral-misionar „Sf. Cuv. Ioan Casian” din Galaţi, la tradiţionala întâlnire de Sf. Paşti cu preoţii din municipiul Galaţi şi rosteşte un cuvânt de învăţătură.

Duminica Orbului din naştere, la Galaţi
Duminica Orbului din naştere, la Galaţi

23 aprilieSf. M. Mc. Gheorghe – la finalul Sfintei Liturghii din Catedrala „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Tecuci, premiază elevii din protoierie participanţi la faza judeţeană a Olimpiadei de Religie, care s-au clasat pe locurile fruntaşe.

5 mai participă şi rosteşte un cuvânt de omagiere, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarh Justinian” din Bucureşti, în cadrul manifestărilor dedicate pc. pr. prof. Nicolae Necula, la împlinirea a 70 de ani de viaţă;

15 mai – participă, în Aula Magna a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, la deschiderea lucrărilor Simpozionului Ştiinţific Internaţional „2014 – Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“.

16 mai – participă, în Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu” din cadrul Centrului eparhial – Galaţi, la lucrările Secţiei liturgice a Simpozionului Ştiinţific Internaţional şi rosteşte o alocuţiune.

19 mai – participă, la Ateneul Român, la Concertul vocal-simfonic „Bucuria Învierii”, organizat de Patriarhia Română în cooperare cu Primăria Sectorului I şi cu Parohia „Sf. Nicolae – Dintr-o zi” din Bucureşti.

ADMINISTRATIV-SINODALE

14 aprilie – prezidează, la Centrul eparhial, şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

30 aprilie – prezidează, la Centrul eparhial, şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

23 aprilie – vizitează şantierul Cantinei sociale „Sf. Mc. Filofteia” a Protoieriei Tecuci; vizitează şi cercetează canonic obştile Mănăstirilor „Sf. Treime” – Buciumeni şi ,,Adormirea Maicii Domnului”- Tudor Vladimirescu, jud. Galaţi.

26 aprilie – vizitează şi cercetează canonic obştile Mănăstirilor „Sf. Trifon” şi „Naşterea Maicii Domnului” – Cudalbi din jud. Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură; vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii „Sf. Vasile cel Mare” – Galaţi (Orfelinatul eparhial).

27 aprilie – vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii Măxineni, jud. Brăila.

2 mai – vizitează, împreună cu ÎPS Pantelimon de Veria, Nausa şi Kampania şi ÎPS Pavel de Kozanis şi Servion (Grecia), Aşezământul „Sf. Vasile cel Mare”, şantierul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos (fostul Palat episcopal) din municipiul Galaţi şi bisericile „Sf. Arhangheli”, „Bunavestire” (Greacă) şi „Naşterea Domnului” din Brăila, precum şi Aşezământul social-filantropic „Sf. Pantelimon” – Lacu Sărat.

6 mai – prezidează, în Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ a Centrului  Eparhial – Galaţi, festivitatea de premiere a câştigătorilor etapei eparhiale a Concursului naţional „Sfânta Euharistie – Lumina vieţii creştine”, organizat de Patriarhia Română cu prilejul „Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ şi oferă tuturor concurenţilor Diploma „Tinereţe şi credinţă“, emisă de Arhiepiscopia Dunării de Jos.

7 mai – prezidează, la Centrul eparhial, lucrările Permanenţei Consiliului Eparhial; vizitează şantierele refacerii complexului medieval (stăreţia) de la Mănăstirea Măxineni, judeţul Brăila şi, respectiv, al clinicii pentru tratament balnear de la Aşezământul social-filantropic de la Lacu Sărat.

13 mai – prezidează, la Centrul eparhial, lucrările Permanenţei  Consiliului Eparhial.

15 mai – prezidează, la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, lucrările Conferinţei pastoral-misionare de primăvară a preoţilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos, având ca temă de dezbatere: „2014 – Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)”;

25 mai 2014: Parastas pentru Părintele Teofil Părăian, în Catedrala Arhiepiscopală
25 mai 2014: Parastas pentru Părintele Teofil Părăian, în Catedrala Arhiepiscopală

19 mai – participă, în Sala ,,Cuv. Ioan Casian” din Palatul Patriarhiei, la şedinţa de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.

21 mai – participă, pe podiumul special amenajat de lângă Catedrala Patriarhală din Bucureşti, la ceremonia de premiere a elevilor câştigători ai Concursului naţional „Sfânta Euharistie – Lumina vieţii creştine”, organizat de Patriarhia Română cu prilejul „Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“; participă, în Sala „Europa Christiana“ din Palatul Patriarhiei la ceremonia de premiere a câştigătorilor Concursului naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei“ şi la vernisarea expoziţiei cu lucrările realizate de aceştia.

22 mai – participă, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, la şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

26-27 mai – prezidează, la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, examenul de atestat al absolvenţilor secţiilor Pastorală şi Patrimoniu.

PRIMIRI

15 mai – primeşte, la Centrul Eparhial, pe ppcc. pr. prof. univ. dr.  Nicolae Necula, pr. dr. Mina Takla Mourkous, arhid. prof. dr. Ioan Caraza şi dr. Ioan Lazăr de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, diac. lect. dr. Alexandru Corneliu Arion de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Târgovişte, pc. pr. dr. Iulian Eni, pc. pr. prof. dr. Spyridon Antoniou de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Aristotel“ din Tesalonic, pr. lect. dr. Ion Banari de la Universitatea de Medicină şi Famacie din Chişinău, pr. prof. univ dr Adalberto Piovano de la Institutul de Liturgică Pastorală al Universităţii din Padova (Italia), dl. prof. dr. Florin Marinescu de la Centrul de Studii Neo-elenice de la Atena şi dl sociolog Mirel Bănică, cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române.

25 mai – primeşte, la Reşedinţa Arhiepiscopală, membri ai Asociaţiei Nevăzătorilor din România, filiala Galaţi, cu ocazia participării acestora în Catedrala Arhiepiscopală, la slujba Sfintei Liturghii din Duminica vindecării orbului.

26 mai – primeşte, la Centrul Eparhial, pe dl. Lukas Partsch, reprezentantul Fundaţiei „Fairventures Worldwide” din Stuttgart (Germania).

Pr. Gelu Aron, secretar eparhial