Sfântul Ierarh Atanasie cinstit la Dunărea de Jos

Binecuvântare arhierească la hramul bisericii ,,Sf. Ier. Atanasie” din Galaţi
Binecuvântare arhierească la hramul bisericii ,,Sf. Ier. Atanasie” din Galaţi

În cea de a doua zi a slăvitului praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, parohia „Sf. Atanasie al III-lea al Constantinopolului“ a îmbrăcat haine de sărbătoare. Întrucât cinstirea Sfântului Atanasie al III-lea (Patelarie), Patriarhul Constantinopolului la patru ani de la ceremonia înscrierii sale în calendarul Bisericii Ortodoxe Române săvârşită la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, în data de 3 mai 2009, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a căzut anul acesta în Joia cea Mare, conform rânduielii bisericeşti, acesta a fost sărbătorit Luni, în Săptămâna Luminată.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la altarul de vară al bisericii închinată Sfântului Atanasie, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a câteva sute de credincioşi din municipiu.

La momentul liturgic cuvenit, o parte din credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine de către Chiriarhul Dunării de Jos.

Desfăşurarea secţiunii ,,Cântec religios sau popular”
Desfăşurarea secţiunii ,,Cântec religios sau popular”

Între credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie s-au numărat şi cei 24 de copii concurenţi la etapa eparhială a spectacolului-concurs „Bucuria de a fi creştin“, însoţiţi de preoţii, îndrumătorii şi părinţii lor. Tuturor, Înaltpreasfinţia Sa le-a oferit Diploma eparhială „Tinereţe şi credinţă“.

După Sfânta Liturghie toţi cei prezenţi, au fost invitaţi la tradiţionala agapă creştină.

Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea a locuit şi a slujit vreme de 12 ani la Mănăstirea „Sfântul Nicolae“ din oraşul Galaţi, în vremea domnitorului Vasile Lupu şi a Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei.

De reamintit este faptul că momentul trecerii în calendar a Sfântului Atanasie Patriarhul Constantinopolului, din data de 1-3 mai 2009, a fost însoţit de săvârşirea slujbei de resfinţire a bisericii „Sfântul Nicolae“ din Galaţi, aflată pe fundaţia fostei mănăstiri în care a locuit Sfântul Atanasie, precum şi sfinţirea bisericii din lemn, închinată acestui sfânt, din municipiul Galaţi.

Pr. Gabriel Molocea