Flori de mină

În munţii mei de vise de miner

Am căutat mereu un bob de rouă,

O aşchie de stea – luceafăr efemer

Să-mi fie pârghie de viaţă nouă.


În mine sumbre, întunecate-am vrut,

Să aflu aur în resturi şi pirite.

Eoni deşerţi s-au scurs, de-atunci o sut’

Pân’ ce-am zărit ascunse lucirile dorite.


Erau acum şoptiri de gând mirat,

Că aur nu-i, ci flori albe de mină;

Era o lacrimă de sus ce-a mângâiat

Suspin de dor peren după lumină.


Mi-am spus: ajunge viaţa de miner!

Acum să-mi crească aripi peste grote,

Să scap de lest, să le înfig în cer,

Să prind puteri din cirte şi din iote.

Mihai Braşoveanu