Activitate filantropică la Berteşti

Ziua Înălţării Sfintei Cruci, a biruinţei Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu asupra păcatului a adus la sfânta biserică din parohia Berteştii de Jos, judeţul Brăila, mulţime de credincioşi, dornici a-şi ,,răstigni patimile” şi a lua putere mântuitoare de la Domnul nostru Hristos. De aceea, omilia despre Sfânta Cruce a fost unită, mai apoi, cu actul filantropic.

Începutul anului şcolar la Berteştii de Jos, judeţul Brăila
Începutul anului şcolar la Berteştii de Jos, judeţul Brăila

Mai întâi, după Sfânta Liturghie a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu în sobor, iar apoi, împreună cu credincioşii din biserică am plecat către casele bolnavilor şi ale celor încercaţi de sărăcie, miruindu-i cu untdelemn sfinţit şi le-am oferit ajutoare materiale, cuprinzând articole vestimentare, alimente şi medicamente, în valoare de 485 lei. De asemenea, copiii au împărţit icoane şi cruciuliţe.

Având în vedere începutul noului an şcolar, în urma îndrumării făcute de chiriarhul nostru, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos la cursurile de formare pentru proiectul catehetic „Alege şcoala”, am acordat mai multă importanţă începutului vieţii de elev pe care îl trăiesc prichindeii din clasa pregătitoare şi clasa I.

Pentru a simţi încă de la început ocrotirea şi ajutorul Mântuitorului şi ale Sfinţilor, am rostit împreună rugăciunile speciale pentru ei, i-am binecuvântat şi le-am oferit iconiţe plastifiate pentru a putea fi păstrate până la sfârşitul anilor de studiu şi chiar până la sfârşitul vieţii. Copiii au primit cu mult simţ al sacralităţii şi cu bucurie iconiţele şi au promis că le vor păstra cu mare grijă pentru a se învrednici de ajutorul lui Dumnezeu.

Preot paroh Aurel Coman,

Parohia Berteştii de Jos, Protoieria Însurăţei