Binecuvântare arhierească la hramul Mănăstirii Vladimireşti

Sfânta Liturghie de hram
Sfânta Liturghie de hram

În ziua de 15 august şi Mănăstirea Vladimireşti şi-a serbat hramul.

Cu acest prilej, la altarul de vară al mănăstirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa pelerinilor şi a credincioşilor din parohiile învecinate. Acestora li s-au adăugat şi români care lucrează peste hotare, veniţi acasă, alături de cei dragi.

La final, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit pelerinilor prezenţi despre viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, aşa după cum ne-au învăţat Sfinţii Părinţi din primele veacuri ale Bisericii.

După Sfânta Liturghie, toţi cei prezenţi au fost invitaţi, după tradiţie, la agapa creştinească, pregătită cu grijă de maici, în trapeza mănăstirii.

Redacţia