Noaptea Muzeelor la Galați – o sărbătoare a credinței, tradiției și comunității

Noaptea Muzeelor

În fiecare an, evenimentul european „Noaptea Muzeelor“ reușește să transforme spațiile culturale în adevărate locuri de întâlnire între trecut și prezent, între generații și valori. La Galați, această manifestare a dobândit în ultimii ani o semnificație aparte, iar implicarea constantă a Muzeului Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos (2026 = a XI‑a participare) confirmă rolul esențial al instituției în viața culturală și spirituală a comunității.

Ediția din acest an a fost una deosebită, reunind mii de vizitatori – aproape 5.000 de participanți – într‑un demers comun de redescoperire a valorilor autentice. Cu peste 150 de persoane implicate în organizare și sprijinul a 48 de voluntari, evenimentul a demonstrat încă o dată că muzeul eparhial nu este doar un spațiu al trecutului, ci o instituție vie, conectată la nevoile și aspirațiile societății contemporane.

Impactul pozitiv al muzeului eparhial asupra comunității gălățene este evident nu doar prin numărul impresionant de vizitatori, ci mai ales prin calitatea experiențelor oferite. Expozițiile permanente și temporare au reușit să creeze un dialog autentic între patrimoniu și public, între tradiție și modernitate. Vizitatorii au avut ocazia să descopere comori de patrimoniu – icoane, cărți vechi, veșminte liturgice și obiecte de cult – dar și să participe activ la ateliere de creație meșteșugărească, demonstrații și activități interactive. Astfel, muzeul a devenit un spațiu educațional complex, în care învățarea se realizează prin experiență directă, emoție și participare. Într‑o societate marcată de ritm alert și schimbări constante, astfel de inițiative pot contribui la consolidarea identității culturale.

Unul dintre cele mai valoroase aspecte ale evenimentului a fost accentul pus pe tradițiile românești. Prin atelierele de cusut, olărit și țesut, participanții au avut ocazia să redescopere frumusețea lucrului făcut cu mâna, cu răbdare și pricepere. Portul popular, dansul și cântecul tradițional, aduse în prim‑plan prin programul artistic susținut de ansambluri locale și internaționale, precum și de școlile de dans popular din municipiu, au creat o atmosferă de autenticitate și bucurie. Aceste manifestări nu au fost simple reconstituiri, ci forme vii de transmitere a valorilor strămoșești către generațiile tinere, aflate într‑o continuă mișcare, dar dornice să‑și regăsească rădăcinile.

Ne aducem astfel aminte de cuvintele celui mai mare teolog ortodox român, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, care adesea sublinia că tradiția nu trebuie înțeleasă ca o piesă de muzeu, ci este o lucrare vie. Ea reprezintă prezența continuă a Duhului Sfânt în Biserică, prin care mesajul originar al lui Hristos este mereu înțeles și actualizat pentru fiecare generație. În cadrul evenimentului european Noaptea Muzeelor, Muzeul Eparhial a demonstrat tocmai această continuitate vie, această capacitate de a face trecutul relevant pentru prezent.

Un rol esențial în organizarea și desfășurarea acestui eveniment l‑a avut Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a oferit binecuvântarea sa, susținând și coordonând constant activitatea muzeului, inclusiv din punct de vedere financiar. Mesajul adresat copiilor la deschiderea evenimentului a fost profund emoționant și plin de sensuri duhovnicești: „mă bucur că ați intrat în casa istoriei creștine, în casa școlii creștine, azi și întotdeauna“, a spus ierarhul, subliniind dimensiunea educativă și spirituală a muzeului. De asemenea, îndemnul „să fiți buni ca pâinea“ și afirmația „voi sunteți prinții acestui palat“ au conferit copiilor o demnitate aparte, responsabilizându‑i și încurajându‑i să prețuiască valorile autentice. Mesajul Păstorului locului a evidențiat faptul că adevărata comoară a muzeului nu sunt obiectele expuse, ci oamenii – copiii, tinerii și familiile care dau viață acestui spațiu.

Unul dintre cele mai emo­ționante aspecte ale serii a fost prezența numeroasă a familiilor tinere, însoțite de copii, dar și a persoanelor vârstnice, toate unite de dorința de a regăsi frumusețea și sensul tradiției. Atmosfera a fost una de sărbătoare autentică, în care generațiile s‑au întâlnit într‑un dialog firesc. Copiii au descoperit lucruri noi, părinții au retrăit amintiri, iar bunicii au regăsit fragmente din propria tinerețe. Această comuniune este esențială pentru sănătatea unei comunități, iar muzeul devine astfel un catalizator al relațiilor interumane.

Deși titlul folosit în acest an pentru promovarea evenimentului părea să inducă că participarea la activități culturale este un act act de divertisment, realitatea ne‑a demonstrat  că divertismentul este doar o valență a unei manifestări complexe, ce devine o necesitate pentru dezvoltarea armonioasă a unei comunități, în general, și a fiecărei persoane, în chip special. Evenimente precum „Noaptea Muzeelor“ contribuie la îmbogățirea spirituală, la cultivarea sensibilității și la formarea unui gust pentru frumos.

Într‑o lume dominată de superficialitate, astfel de inițiative oferă o alternativă autentică, invitând oamenii să încetinească ritmul și să se reconecteze cu valorile esențiale. Ascultând de cuvintele Sfântului Paisie Aghioritul, care ne învață că omul are nevoie de liniște și de găsirea frumuseții în lucruri simple pentru a‑L simți pe Dumnezeu și a‑L vedea în creația Sa, înțelegem că Muzeul are capacitatea de a deveni, în acest context, un spațiu al liniștii și al frumuseții, în care sufletul își poate găsi pacea și armonia, ce își au izvorul în comuniunea desăvârșită din sânul Sfintei Treimi.

Succesul acestui eveniment nu ar fi fost posibil fără prezența lucrătoare a întregii echipe a muzeului, care s‑a implicat cu dăruire și profesionalism în organizarea tuturor activităților. Efortul lor a asigurat desfășurarea evenimentului în cele mai bune condiții, oferind vizitatorilor o experiență memorabilă. De asemenea, trebuie să ne exprimăm profunda recunoștință față de partenerii și colaboratorii implicați: Centrul Cultural „Dunărea de Jos“, Ansamblul folcloric „Doina Covurluiului“, Muzeul Satului „Petru Caraman“, Școala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu“ din Brăila, Ansamblul „Glasul Odăieșilor“, doamna Ecaterina Hulea,  Ansamblul „Dor de Tei“, Școala de Dans „Tăbuș“, doamna Floriana Anton, domnul ing. Nicușor Popoacă, doamna Pleșa Adamache Netuța, doamna Geanina Matei, precum și tuturor meșterilor populari prezenți la târgul din Grădina Muzeului.

Un rol esențial l‑au avut voluntarii – elevi și studenți din Galați – care, prin răbdare și implicare, au contribuit la buna desfășurare a evenimentului, oferind sprijin și îndrumare vizitatorilor.

Noaptea Muzeelor la Galați nu a fost doar un eveniment cultural, ci o adevărată sărbătoare a identității, a credinței și a comunității. Prin eforturile conjugate ale organizatorilor, partenerilor și participanților, muzeul a reușit să rămână un reper esențial în viața orașului, fapt care reiese și din  cuvintele ierarhului locului adresate către participanți: „Voi sunteți culoarea cea mai frumoasă a vieții“ – un mesaj care sintetizează perfect spiritul acestei manifestări: o celebrare a valorilor, a frumuseții, a oamenilor și a întregii creații a lui Dumnezeu care ne unește.

Pr. Cosmin Ilie, directorul Muzeului Istoriei,

Culturii și Spiritualității Creștine  de la Dunărea de Jos