LITURGICE
1 august – săvârşeşte Taina Sfântului Maslu în Catedrala Arhiepiscopală din Galați și rostește cuvânt de învățătură.
3 august – slujeşte, din delegarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel“ din Chișinău, Mitropolia Basarabiei, împreună cu ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Sfânta Liturghie, cu ocazia proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie și a Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia și a prezentat credincioșilor și clerului mesajul Părintelui Patriarh Daniel, intitulat „Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia și Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia – făclii ale credinței în vremuri de prigoană comunistă“.
4 august – săvârşeşte slujba Privegherii și Sfânta Liturghie în biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Galaţi, binecuvintează pe credincioșii pelerini la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam și rostește cuvânt de învățătură.
5 august – Sf. Ioan Iacob de la Neamţ – participă, la Parohia ,,Sf. Ioan Iacob de la Neamţ“ din municipiul Galaţi, la slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu prilejul hramului; participă, de la biserica „Mavromol“ la biserica „Precista“ din municipiul Galaţi, la procesiunea cu Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, urmată de slujba Privegherii şi rosteşte cuvânt de învăţătură către slujitorii şi credincioşii prezenţi.

6 august – Schimbarea la Faţă – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în biserica ,,Schimbarea la Faţă“ din municipiul Galaţi, urmată de slujba Parastasului pentru ctitorii acestui sfânt lăcaș, binecuvintează pe credincioșii pelerini la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu prilejul hramului acestei biserici; săvârșește slujba Parastasului în Catedrala Arhiepiscopală din Galați pentru Episcopul Nifon Niculescu (1909‑1921), în timpul căruia, la 6 august 1917, a fost săvârşită slujba de sfinţire a acestui locaş de cult; săvârşeşte, la Mănăstirea Sihăstria, slujba Privegherii în cinstea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla și a Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
7 august – Sf. Cuv. Teodora de la Sihla – slujeşte, la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, împreună cu ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Sfânta Liturghie, cu ocazia proclamării locale a canonizării „Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria“.
10 august – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură; săvârşeşte slujba Privegherii și Sfânta Liturghie la biserica „Sfinţii Arhangheli“ din municipiul Brăila, binecuvintează pe credincioșii pelerini la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam și rostește cuvânt de învățătură.

14 august – săvârşeşte slujba Prohodului Maicii Domnului la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ ‑ Adam, judeţul Galaţi, şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal.
15 august – Adormirea Maicii Domnului – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ – Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal; săvârşeşte slujba de Tedeum cu ocazia Zilei Marinei, la Palatul Navigaţiei din municipiul Galaţi, rostind la final un cuvânt de învăţătură; săvârşeşte, în biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Galaţi, slujba Vecerniei cu Litie şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acestui sfânt lăcaş de închinare.
16 august – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea „Sf. Martiri Brâncoveni“‑ Cârlomăneşti, judeţul Galaţi, şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal.
17 august – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
22 august – săvârşeşte Taina Sfântului Maslu în Catedrala Arhiepiscopală din Galați și rostește cuvânt de învățătură.

24 august – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
26 august – săvârșește, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ – Tudor Vladimirescu, județul Galați, slujba înmormântării monahiei Ipomoni Ion, rostind cuvânt de învățătură.
28 august – săvârşeşte, în biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ din Brăila, slujba Vecerniei cu Litie şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
29 august – Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul – săvârşeşte, în biserica voievodală „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul și Învierea Domnului“ a Mănăstirii Măxineni, jud. Brăila, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură.
31 august – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală şi săvârșește slujba parastasului pentru Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului, trecut la cele veşnice în urmă cu 20 de ani, în ziua de 29 august, şi pentru monahia Ipomoni, vieţuitoare în ultima parte a vieţii pământeşti la Mănăstirea cu hramurile „Sf. Ioan Gură de Aur şi Sf. Cuv. Macrina“ din cadrul Centrului eparhial, rostind cuvânt de învăţătură.
SOCIAL– CULTURALE

4 august – participă la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos la vernisajul expoziției „Templul interior“, aparținând artistului Liviu Constantin Bumbu.
16 august – participă, la Mănăstirea „Sf. Martiri Brâncoveni“ – Cârlomăneşti, judeţul Galaţi, la program cultural‑artistic susţinut de bătrânii și tinerii de la parohiile protopopiatului Tecuci în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ocrotitorii acestui aşezământ monahal.
ADMINISTRATIVE
14 august – vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii Adam, Protopopiatul Tg. Bujor, judeţul Galaţi.
15 august – vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului“ – Tudor Vladmirescu, Protopopiatul Covurlui, judeţul Galaţi.

16 august – vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii Cârlomănești, Protopopiatul Tecuci, judeţul Galaţi.
19 august – vizitează șantierul de pictură de la biserica Parohiei mixte româno‑elene „Buna Vestire“ din municipiul Brăila.
22 august – vizitează Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi.
28 august – vizitează șantierul de pictură de la biserica Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul“ din municipiul Galați.
Pr. Gabriel Mungiu, secretar eparhial