Prinţul Mihai Dimitrie Sturza s‑a mutat din viaţă la veşnicie

De curând a trecut la Domnului o personalitate marcantă a vieţii spiritualităţii, culturii şi demnităţii româneşti: Prinţul Mihai Dimitrie Sturdza. Acesta a fost descendent al familiei Sturdza, domnitoare în Moldova. Înaintașul său, Prinţul Mihai Sturza, a avut frumoasa iniţiativă, în exil, la Paris, de a construi impunătoarea biserică „Sf. Mihail“ de la Baden Baden, Germania.

Iniţial dorise a construi un palat în renumita staţiune, în timpul Împăratului Napoleon al III‑lea, fiului său Mihail, absolvent al nu mai puţin celebrului Colegiu „Napoleon“ din Paris. Moartea sa subită, chiar în timpul ceremoniei de absolvire a schimbat total dorinţa iniţială a încercatului său părinte. Frumoasa biserică a devenit capelă mortuară pentru întreaga familie Sturdza. A fost şi a rămas dependentă canonic de Mitropolia Moldovei.

Cât priveşte pe Prinţul Mihai Dimitrie Sturza el a fost obligat, în timpul regimului comunist, să se refugieze în Franţa. Personalitate completă şi complexă a urcat în preţuirea francezilor devenind translatorul oficial al Preşedintelui de atunci generalul Charles de Gaulle, pe care l‑a însoţit în timpul vizitei sale în România.

Este de remarcat fidelitatea sa faţă de credinţa străbună, fiind un creştin practicant la biserica ortodoxă rusească Rue Daru din Paris.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, în timpul studiilor doctorale, slujind ca diacon în biserica „Sf. Mihail“ de la Baden-Baden

Universitatea „Dunărea de Jos“ a apreciat cum se cuvine lucrarea pe tema genealogiilor în Moldova a Prinţului Mihai Dimitrie  Sturdza şi deosebita sa contribuţie la promovarea culturii românești în Occident, acordându-i cinstirea academică de Doctor Honoris Causa la data de 18 aprilie 2013.

La ceremonie au participat personalități de seamă ale istoriei şi culturii româneşti din zonă şi de pe plan naţional.

Trecerea sa la Domnul a îndurerat pe toţi compatrioţii de suflet şi cuget românesc într‑o Europă ce‑şi caută valorile netrecătoare precum Mihai Dimitrie Sturza.

A dorit  ca să se odihnească în pământul natal.

Ce exerciţiu de fidelitate faţă de rădăcini, de identitate şi de credinţă pentru noi toţi rămâne şi după adormirea Prinţului Mihai Dimitrie Sturza!

† Casian

Arhiepiscopul Dunării de Jos