Acad. Ioan‑Aurel Pop – Biografie

Dl Acad. Prof. Dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române

S‑a născut în satul Sântioana, județul Cluj, a absolvit Liceul „Andrei Șaguna“ din Brașov și a urmat cursurile Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș‑Bolyai“ din Cluj‑Napoca, pe care le‑a încheiat ca șef de promoție. În 1989 și‑a susținut teza de doctorat intitulată „Adunările cneziale din Transilvania în secolele XIV‑XVI“.
A desfășurat o bogată activitate didactică: asistent, lector, conferențiar; din 1996, este profesor la Departamentul de istorie medievală, premodernă și istoria artei a Universității „Babeș‑Bolyai“ din Cluj‑Napoca, iar din 2012 este rector al acestei universități. De asemenea, este profesor invitat la Universitatea din Pittsburgh, S.U.A. (1991‑1992), INALCO din Paris (1998), Universitatea din Trento (2001) și Universitatea Ca’ Foscari din Veneția (2003‑2008).

În perioada 1994‑1995 a fost directorul Centrului Cultural Român din New York, iar între 2003 și 2007 directorul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția.
Este membru corespondent al Academiei Române din 29 noiembrie 2001, iar din 30 martie 2010 membru titular al amintitului For de Cultură și Știință, în cadrul Secției de științe istorice și arheologie.
Din 1990 este membru al Comisiei de istorie a relațiilor internaționale din cadrul Comitetului Internațional de Științe Istorice (Milano), iar din 1999, membru corespondent al Academiei de Științe, Litere și Arte (Paris); membru al Institutului pentru Întâlniri Internaționale din Gorizia din 2005; membru al Ateneo Veneto, din 2005; membru în Comitetul științific al Institutului pentru cercetări de istorie socială şi religioasă din Vicenza, Italia, din 2006; membru al Academiei Europene de Științe și Artă (Salzburg), din 2013.

Distinsul nostru interlocutor este membru în numeroase colegii și consilii de redacție: director, din 1994, al Revistei „Transylvanian Review“ a Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române (cotată Thomson Reuters – ISI); membru în colectivul de redacție al revistei „Promemoria“, revista institutului de istorie socială; președinte al colectivului de redacție al revistei „Articles. Creative Research and Art“, Haifa, Israel; membru în colegiul editorial al Revistei de Politica Științei și Scientometrie; Membru în Consiliul științific al „Magazin istoric“; membru în colegiul de redacție al revistei „Memoriile Secției de Științe Istorice și Arheologie“; membru în colegiul de redacție al revistei „Academica“ a Academiei Române; membru în colegiul de redacție al revistei „Zagreb“; membru al Comitetului Științific de Onoare al Colecției „Corpus membranarum Capuanarum“, publicată de Edizioni Scientifiche Italiane şi Edizioni Palladio; membru în comitetul de onoare permanent al Anuarului Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția; membru în consiliul științific al Anuarului Arhivelor Mureșene; membru în colegiul de redacție al revistei „Akademos“.

Din mulțimea volumelor de autor amintim Instituții medievale românești: Adunările cneziale și nobiliare (boierești) din Transilvania în secolele XIV-XVI (1991); Românii și maghiarii în secolele IX-XIV: Geneza statului medieval în Transilvania (ed. I, 1996, ed. II, 2003); Istoria Transilvaniei medievale: De la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul (1997); Geneza medievală a națiunilor moderne (secolele XIII-XVI) (1998); Na­țiunea română medievală: Solidarități etnice românești în secolele XIII-XVI (1998); Românii și România: O scurtă istorie (1998; tradusă în engleză, italiană, germană și spaniolă); Istoria, adevărul și miturile (2002); Contribuții la istoria culturii românești (2003); Istoria românilor (2010); Biserică, societate și cultură în Transilvania secolului al XVI‑lea. Între acceptare și excludere (2012); „De manibus Vallacorum scismaticorum…“ Romanians and Power in the Mediaeval Kingdom of Hungary (The Thirteenth and Fourteenth Centuries) (2013); Cultural Diffusion and Religious Reformation in Sixteenth‑Century Transylvania. How the Jesuits Dealt with the Orthodox and Catholic Ideas (2014).

Vorbitor de franceză, engleză, italiană, germană și maghiară.

A fost distins cu Premiul George Barițiu al Academiei Române (1991), Premiul de excelență al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni (2011) și Premiul Media de Excelență, din partea ziarului „Gazeta de Cluj“ (2011).

De asemenea, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler din partea Președintelui României (2010), Ordinul de Onoare din partea Președintelui Republicii Moldova (2010), Medalia „Crucea Transilvană“ din partea Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului (2014), Comandor al Ordinului Militar de România (2014), Ordinul Național „Steaua României“ în grad de Cavaler (2015), Medalia „Crucea Şaguniană pentru laici“ din partea Mitropoliei Ardealului (2015), Diploma „Meritul Academic“ din partea Academiei Române (2015), Medalia „Crucea Nordului pentru mireni“ din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord (2016).