Programul eparhial „Ne înnoim de Sfintele Paşti“

Bucuria micuților beneficiari ai programului

Bucuria Sărbătorii Învierii Domnului, atât de aşteptată de către toţi creştinii, o exprimăm prin trăiri interioare şi manifestări comunitare, aceasta devenind mărturie de viaţă şi de credinţă pe care credinciosul o înmulţeşte personal şi o dăruieşte aproapelui  său.

În spiritul acestei îmbucurătoare slujiri, Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin intermediul Centrului Eparhial, protoierii, parohii, precum şi prin implicarea „trupului lui Hristos“ şi a „fiecărui mădular în parte“, slujitorii altarului aproapelui în nevoie şi suferinţă, preoţi şi credincioşi, au desfăşurat în această perioadă Pascală, la iniţiativa şi cu binecuvântarea ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian, o serie de activităţi social‑filantropice concretizate în cadrul unor programe, după cum urmează: 1. „Ne înnoim de Sfintele Paşti“‑ ca urmare a unui parteneriat pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos îl are din anul 2009 cu magazinele Selgros din cele două oraşe, Galaţi şi Brăila, în cadrul programului „Masa Bucuriei“, am continuat această activitate, în cadrul unei acţiuni de oferire a unor kituri de igienă şi articole de îmbrăcăminte.

Prin intermediul parohiilor şi cu datele centralizate de la parohii au rezultat un număr de 2.073 copii, distribuirea făcându‑se astfel:

Activitate filantropică în Parohia Ianca I

– kiturile de igienă 1564 pachete constând în deteregent, pastă de dinţi, periuţă, săpun, burete, şampon etc.,  au fost distribuite începând cu ziua de luni, 2 aprilie a.c., începând cu ora 10, în protoieriile Tecuci, Covurlui, Tg. Bujor, Nicoreşti, Făurei şi Însurăţei. Preoţii au oferit aceste ajutoare familiilor pe care le‑au nominalizat ca beneficiare ale acestui program social;

– tichetele (voucherele) pentru îmbrăcăminte – valoare/tichet 120 lei, totalul beneficiarilor fiind 510 persoane, cărora li s‑au înmânat în ziua de marţi, 3 aprilie a.c., de către reprezentanţii magazinului Selgros, în prezenţa delegaţilor eparhiali şi a pc. pr. parohi.

Beneficiarii au fost însoţiţi de părinţi, precum şi de studenţii de la Facultatea de Istorie, Teologie şi Filosofie – Secţia „Asistenţă socială.

Suma totală pentru kiturile igienico‑sanitare şi vestimentaţie este de 140.000 lei; această sumă fiind suportată, potrivit modului participativ în cadrul acestui program (60% ‑ Centrul Eparhial, 20% ‑ protoieria, 20% ‑ parohiile).

2. Programul social‑filantropic de acordare a unui ajutor financiar în valoare de 400 de lei preoţilor pensionari şi doamnelor preotese văduve, cu ocazia Sărbătorii Învierii Domnului, beneficiare fiind un număr de 72 de persoane, prin implicarea Centrului Eparhial, protoieriilor şi a C.A.R.

Activitate social-filantropică în Protoieria Covurlui

3. În cadrul Centrului pentru refugiaţi din municipiul Galaţi, precum şi la Centrul de persoane fără adăpost din municipiile Galaţi şi Brăila, cu sprijinul parohiilor, au fost oferite pachete cu alimente persoanelor care beneficiază de serviciile centrelor sus‑menţionate. Valoartea ajutoarelor se ridică la suma 9.630 lei, pentru 255 persoane.

4. Importante activităţi social‑filantropice s‑au desfăşurat la nivelul fiecărei parohii, în cadrul programului „Împreună de Sfintele Paşti“, către toate categoriile de credincioşi, copii, tineri, vârstnici, familii numeroase, creştini bolnavi. Aceste ajutoare, constând în agapa pascală, precum şi în articole de îmbrăcăminte, alimente, medicamente etc., au fost oferite în cadrul centrelor sociale parohiale, la casele credincioşilor care nu s‑au putut deplasa, în cadrul unor instituţii, toate cu sprijinul structurilor administrative parohiale, consilii şi comitete.

Valoarea acestor ajutoare oferite este de 136.739 lei, beneficiare fiind 5210 persoane.

Vizită chiriarhală la Penitenciarul din Galați

În ziua Marelui Praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos, la Penitenciarul de maximă siguranţă din Galaţi, preotul capelan Ovidiu Gafton a săvârşit slujba Vecerniei speciale pentru deţinuţii adunaţi în capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, la finalul căreia s‑a adăugat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhie­pis­copul Dunării de Jos. Cu acest prilej, Chiriarhul a adresat un cald cuvânt părintesc persoanelor private de libertate, prezente la acest moment de suflet desfăşurat în capela penitenciarului, încurajându‑i şi îndemnându‑i să‑şi păstreze şi să trăiască cu bucurie credinţa în Hristos, Cel Înviat din morţi, ca pe cel mai de preţ dar de la Dumnezeu. În continuare, o parte din persoanele private de libertate, coordonate de prof. Ovidiu Gafton au susţinut un program de cântece pascale şi poezie creştină, intitulat sugestiv „Învierea noastră cu Hristos“. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop i-a binecuvântat şi a împărţit iconiţe. Programul s-a încheiat cu vizitarea creştinilor şi creştinelor aflaţi în celulele penitenciarului pe care i‑a întâmpinat cu mesajul pascal „Hristos a înviat!“.

Pr. Ionel Rotaru