Brăila – 650 de ani!

Coroana de oţel a regilor României

Muzeul de Istorie „Carol I“ din Brăila a găzduit sâmbătă ‑ 20 ianuarie, manifestarea culturală prilejuită de aniversarea a 650 de ani de la prima atestare documentară a urbei dunărene. Cu această ocazie au fost vernisate expoziţiile „România ‑ Centenarul Marii Uniri. Brăila, 650 de ani de atestare documentară“ şi „Regina Maria‑Regina soldat“.

Manifestările au fost onorate de o expoziţie inedită, constituită din expunerea unor obiecte care au aparţinut celor doi Regi ai Unirii de la 1918, anume: coroana Regilor României, sceptrul şi mantiile regale cu care au fost încoronaţi la Alba Iulia, la 15 octombrie 1922, Regele Ferdinand şi Regina Maria. Exponatele sunt în sala care, de acum, se va numi „Sala Regele Ferdinand şi Regina Maria“. Acelaşi spaţiu a găzduit expoziţia de fotografii ce o înfăţişează pe Regina Maria pe front, alături de soldaţii români angajaţi în luptele de la Mărăşeşti, Mă­răşti, şi în spitalele de campanie, îngrijind sol­daţii, rugându‑se la căpătâiul lor ori îmbărbătându‑i în ultimele clipe de viaţă.

Sceptrul regal

La manifestarea organizată de profesorul Ionel Cândea, directorul muzeului, membru de onoare al Academiei Române, sub egida şi în colaborare cu Consiliul Judeţean Brăila, au participat Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, dl Ernest Oberländer Târnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie al României, dna Beatrice Todireanu, preşedinte Asociaţia România Culturală, organizatoarea ex­po­ziţiei „Regina Maria ‑ Regina Soldat“, directori de muzee de istorie din ţară, reprezentanţi ai autorităţilor locale municipale şi jude­ţene, public larg, pasionat de istorie.

În deschiderea eve­nimentului profesorul Ionel Cândea a realizat o scurtă prezentare a expoziţiilor şi a exponatelor, insistând asupra celor patru piese de patrimoniu prezentate.  Din program a făcut pare şi audierea imnului „Deşteaptă‑te române“, executat de un ceas cu tambur muzical aflat în custodia muzeului.

Gazda manifestării a dat apoi cuvântul Arhiepiscopului Dunării de Jos. Înaltpreasfinţia Sa şi‑a exprimat bucuria că Pronia divină a rânduit ca după 25 de ani de la momentul „Brăila, 625 de ani de atestare“ să se regăsească alături de mulţi dintre cei care au participat şi la acel moment aniversar. Referindu‑se apoi la exponatele de patrimoniu, de o mare valoare simbolică pentru istoria recentă a României, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a spus despre coroana regală că nu stă doar pe rezultatul unui singur război, ci este semnul sincronic şi diacronic al luptelor pentru devenirea poporului nostru în istorie, reprezentând, aşadar, încoronarea luptelor de la Decebal şi până la regele Ferdinand pentru independenţă, libertate şi unitate“.

Mantia Regelui Ferdinand

Despre mantiile regale Înalt­preasfinţia Sa a dezvăluit că „Mitropolitul primat al României la acea vreme, Miron Cristea, i‑a trimis regelui Ferdinand, cu şase luni înainte de încoronare, trei variante de texte ceremoniale, cu ceremonialul de la Curtea basileilor bizantini, cu cel de la Curtea ţarilor ruşi şi cu cel de la Curtea kaiserilor germani, cel mai probabil, creatorul lor, artistul Costin Petrescu, deşi se va fi inspirat din toate, le‑a imaginat totuşi mai aproape de stilul bizantin, din care au fost inspirate şi mantiile voievozilor Ștefan cel Mare şi Sfânt şi Vasile Lupu“.

Cât priveşte simbolismul acestora, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că „mantia basileilor bizantini a fost preluată de aceştia din tradiţia monahismului răsăritean. Ea îngemănează conducerea politică şi pe cea spirituală şi întruchipează autoritatea stăpânitoare şi ocrotirea pe care o acordă aceasta poporului. Privite prin prisma celor 100 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, şi coroana şi mantiile regale arată că Centenarul însuşi nu este altceva decât coroana aşezată peste secolele de luptă pentru libertate şi unitate a  românilor, consfinţită la 1 Decembrie 1918 prin proclamarea Unirii nu doar pe temei politic şi militar, ci şi pe cel al unităţii de credinţă şi de limbă“.

Mantia Reginei Maria

Înaltpreasfinţia Sa a încheiat, arătând că „Brăila merita să se bucure de prezenţa celor patru exponate regale nu doar pentru celebrarea celor 650 de ani de atestare documentară, ci şi pentru a marca o dată în plus statutul său special, de cetate care a ştiut să‑şi păstreze identitatea românească şi creştină în răstimpul celor trei veacuri de stăpânire turcească prin credinţa ortodoxă şi limba română“.       

După ce dna Beatrice Todireanu, preşe­din­te Asociaţia România Cul­­turală, a prezentat expoziţia „Regina Maria ‑ Regina soldat“, închinată reginei Maria, prezentată drept „simbolul patriotismului, al sa­crificiului şi sufletul rezistenţei române“, a urmat alocuţiunea rostită de dl Ernest Oberländer Târnoveanu, directorul Mu­zeului Naţional de Istorie al României. Domnia sa a realizat o succintă prezentare istorică şi simbolică a coroanei regale şi a sceptrului. Despre coroana regală a precizat că „este realizată din oţelul unui tun al armatei otomane, de fabricaţie germană, capturat de armata română la Plevna, fiind făcută la Arsenalul armatei după un model creat de către Theodor Aman şi regina Elisabeta, şi are un caracter simbolic, fiind purtată doar o singură dată de Regele Ferdinand, la încoronarea de la Alba Iulia“.

În încheiere, după un scurt program artistic susţinut de elevi de la Liceul de Arte „Hariclea Darclée“, au fost decernate medaliile omagiale „România ‑ Centenarul Marii Uniri/1918‑2018“ şi „Brăila 650/1368‑2018“, cel dintâi care a primit aceste medalii fiind Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop dr. Casian Crăciun.

Pr. dr. Cristian Gagu