Redescoperirea valorilor tradiţionale ale spiritualităţii româneşti

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în perioada 1-15 august 2017, la Viziru de Jos, judeţul Brăila, s-au întâlnit 80 de tineri elevi care au participat la cea de-a XXI-a ediţie a taberei de vară, tema generală fiind „Redescoperirea valorilor tradiţionale ale spiritualităţii româneşti“.

Binecuvântare arhierească pentru tinerii participanţi la tabără

Am dorit ca anul acesta, programul taberei să se concentreze pe activităţi de comunicare, animare şi dezvoltare personală, cu scopul de a identifica soluţii adecvate pentru petrecerea timpului liber într-un mod de suflet ziditor.

Motivul acestei activităţi a pornit de la îngrijorarea noastră că tot mai mulţi copii şi tineri devin victime ale dependenţei de internet, dependenţă mult mai greu de tratat, decât dependenţa de alcool şi tutun, necesitând tratament medicamentos şi psihoterapie pe o perioadă îndelungată. Efectul dependenţei de virtual se observă în incapacitatea tinerilor de a relaţiona, de a comunica real, de a se întâlni cu prietenii pentru diverse activităţi în comun specifice vârstei lor. Relaţia autentică este înlocuită de hibridul de comunicare care se realizează prin mesaje şi semnale specifice reţelelor de socializare. Astfel, în schimbul izolării în spaţiul virtual, le-am deschis tinerilor noştri uşa dialogului şi a comunicării, prin intermediul activităţilor din parohie.

Premergător perioadei de desfăşurare a taberei, timp de două săptămâni, între 15 şi 30 iulie am format douăzeci de liceeni ca voluntari – formatori de grup, pentru ca – în perioada şcolii de vară de la Viziru – aceştia să aplice cunoştinţele acumulate. Pentru eficienţă, s-au creat echipe de câte doi voluntari, care au avut misiunea să antreneze la activităţi, în medie, şapte-zece copii şi tineri, membri ai centrului pilot de tineret de la noi, cât şi copii veniţi în vacanţă la bunici. Programul zilnic a constat în: participarea elevilor la activităţile liturgice: Utrenia, Sfânta Liturghie, Vecernia şi Paraclisul Maicii Domnului.

Zilnic, în ordinea priorităţilor, activităţile au fost împărţite între participarea la activităţile atelierelor de dialog, comunicare şi dezvoltare personală, urmate de cele sportive şi recreative.

Seară artistică pentru tinerii din tabără

În sprijinul activităţii de formare a voluntarilor s-au alăturat doamna profesor Raluca Ionescu de la Colegiul „Mihail Sebastian“ din Brăila, care a prezentat teme privind educaţia non-formală şi arta dialogului, domnul Gigi Antonescu de la Liceul de Arte „Hariclea Darclée“ Brăila, a susţinut jocuri de dezvoltare personală.

Și în acest an a continuat pro­gramul „Libertatea credinţei în Dumnezeu, dincolo de gratii“, iniţiat de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, program prin care 15 tineri de la Penitenciarul de Minori şi Tineri de la Tichileşti, Brăila, însoţiţi de părintele capelan Sorin Pleşca au desfăşurat activităţi alături de tinerii din tabără, în zilele de şase, şapte şi opt august. Scopul activităţii cu tinerii delincvenţi este cel de o mai bună integrare în societate, după încheierea perioadei de detenţie. În acest scop, a fost şi vizita la penitenciarul de la Tichileşti dintr-una din zilele lunii august, când tineri din cadrul taberei, împreună cu cei aflaţi în detenţie au participat la slujba Paraclisului Maicii Domnului.

Binecuvântarea arhierească

Ziua de 13 august a fost una specială, fiindcă în mijlocul copiilor şi al creştinilor din sat s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, care a săvârşit Sfânta Liturghie în cadrul taberei, răspunsurile la strană fiind oferite de tinerii participanţi. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop a făcut o evaluare a activităţilor din tabăra de la Viziru şi a purtat un real dialog cu tinerii participanţi.

Activităţi educative în curtea bisericii parohiale

Activităţile taberei s-au încheiat prin prezenţa tuturor la Sfânta Liturghie din 15 august, când credincioşii au sărbătorit marele praznic al Adormirii Maicii Domnului.

Cum au apreciat activătăţile, câţiva dintre participanţi, ne-au spus chiar ei: „Este prima oară în viaţa mea când am trăit experienţa de voluntar şi mărturisesc că mi-a oferit o emoţie ziditoare de suflet. Aşa am înţeles cât de important este să însufleţeşti relaţia cu ceilalţi, cu aproapele“, spune Teodora Bâcâin,  21 ani, Ianca.

„Particip la această tabără de cinci ani şi nu pot concepe vacanţa mare fără tabăra de la Viziru! Aici am întâlnit oameni minunaţi cu care am învăţat lucruri deosebite: să ne ajutăm la nevoie, să cântăm la Sfânta Liturghie, să ne bucurăm de frumuseţile din natură pe care Dumnezeu ni le-a dăruit; important este ca noi să nu le distrugem, ci să le respectăm“, zice Elena Tulea, 15 ani, Bucureşti.

„Tabăra de la Viziru a devenit de la an la an o şcoală de vară, ocazie cu care prin activităţile de educaţie non-formală ne ajută să găsim soluţii la multele probleme cu care ne confruntăm noi, tinerii de astăzi“, ne spune Maria Mihai, 15 ani, Suceava.

Pr. Simion Sică Bănică