Un nou altar sfinţit în Galaţi – capela „Sfântul Dimitrie cel Nou şi Sfântul Sfinţit Mucenic Efrem“

„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrările Tale
şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!“
(Slujba Aghesmei celei Mari la Botezul Domnului)

Slujba târnosirii capelei

Aceasta este sintagma cea mai potrivită pentru a exprima sentimentele care i‑au marcat pe credincioşii gălăţeni din cartierul „Dimitrie Cantemir“, în Săptămâna Mare, când, în 12 aprilie 2017, cu ajutorului Bunului Dumnezeu, cu mijlocirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou ‑ ocrotitorul parohiei noastre şi cu binecuvântarea şi implicarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, mulţi dintre cei aproximativ o mie de credincioşi din parohia noastră, din care aproximativ 300 copii, au avut bucuria de a participa la sfinţirea Sfintei Mese a noului locaş.

Acest pas important în viaţa comunităţii noastre a fost posibil, după ce, în decembrie 2016, într‑un timp relativ scurt, cu ajutorul oferit de Înaltpreasfinţitul nostru Părinte Casian, am ridicat sfântul locaş ‑ o capelă din lemn şi materiale uşoare ‑ care a fost binecuvântat de Chiriarhul Dunării de Jos, în 23 decembrie 2016. Și atunci, şi acum, momentele au fost emoţionante, deoarece ‑ după câţiva ani în care ne‑am rugat într‑un cort militar (oferit cu generozitate de Garnizoana Galaţi), devenit neîncăpător şi insalubru ‑ am prăznuit cele două mari sărbători ale Creştinătăţii, în condiţii adecvate.

După arhiereasca binecuvân­tare din preajma sărbătorii Naşte­rii Domnului 2016, alături de credincioşi, am continuat lucrările de finisare şi de înfrumuseţare a noului locaş; am zidit Sfânta Masă şi am aşezat frumoasa catapeteasmă, donaţie a Parohiei „Sfânta Cruce“ din Brăila, oferită într‑un gest simbolic al apropierii celor două comunităţi ortodoxe de la Dunărea de Jos.

Aspect din timpul slujbei de sfinţire

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a dorit ca înnoirea în Duh a Altarului să se săvârşească în ziua Sfintei şi Marii Miercuri, când se face pomenirea ungerii cu mir a Mântuitorului de către femeia păcătoasă. În acest chip, credincioşii prezenţi au înţeles şi mai bine legătura dintre Altarul Bisericii, sfinţit cu Sfântul şi Marele Mir, Sfânta Euharistie şi viaţa duhovnicească personală a fiecărui creştin. „Cu emoţie ne plecăm genunchii minţii şi ai inimilor noastre în ziua a patra a Săptămânii Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, Care în această zi ne‑a dăruit mai multe daruri: pe lângă slujire, curăţirea de păcate şi rugăciune, Domnul ne‑a oferit Însuşi Trupul şi Sângele Său. Dar toate acestea Mântuitorul ni le‑a dat spre a le dărui de pe Sfântul Altar, mai departe, credincioşilor. A binevoit Dumnezeu ca să se obţină o catapeteasmă în dar de la biserica «Sfânta Cruce» din Brăila ‑ iată, aşadar, şi legătura cu Sfânta Cruce a lui Hristos din Săptămâna Sfintelor şi Mântuitoarelor Sale Pătimiri. Și, aşezându‑se Sfântul şi Marele Mir, Sfânta Cruce va străluci mai mult ca oricând pe altarul Învierii, în această parohie nouă!“, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, în cuvântul de învăţătură, rostit cu acest prilej.

Catapeteasma oferită comuni­tăţii gălăţene „Sfântul Dimitrie Nou“ „este o donaţie a profesorilor şi elevilor fostului Liceu Forestier «Brâncuşi» din Brăila (astăzi, Grupul Școlar «Gr. Moisil»), fiind realizată din lemn de stejar de profesorul Ilie Tarău de la amintitul liceu. Lucrarea a fost dăruită Parohiei «Sfânta Cruce» din Brăila, în 1955. Iniţial, catapeteasma nu a avut uşi împărăteşti, acestea fiind realizate în 1988 de acelaşi profesor Ilie Tarău, astăzi, pensionar“, ne‑a spus părintele Gheorghe Marinescu, parohul bisericii „Sfânta Cruce“ din Brăila.

Credincioşi la sărbătoarea sfinţirii

La înălţătorul moment duhovnicesc din parohia „Sfântul Dimitrie Nou“, au participat slujitori din administraţia eparhială, protoiereul locului, preoţi din parohiile învecinate şi mulţi credincioşi. Bucuria duhovnicească a enoriaşilor a fost încununată şi de alegerea celui de‑al doilea ocrotitor al comunităţii noastre ‑ Sfântul Sfinţit Mucenic Efrem de la Dunăre, ale cărui Sfinte Moaşte au fost aşezate la piciorul Sfintei Mese, potrivit rânduielii. Sfântul Mucenic Efrem de la Dunăre este prăznuit în 7 martie, împreună cu Sfinţii Mucenici din Cherson.

După săvârşirea slujbei de sfinţire, credincioşii prezenţi au trecut prin Sfântul Altar şi s‑au închinat, apoi au participat la Slujba Deniei, când s‑a pomenit instituirea Sfintei Liturghii de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Privegherea a continuat aproape întreaga noapte, când şi alţi pelerini au venit să primească lumină şi sfinţenie de la Altarul Mântuitorului şi să mediteze la pătimirile Domnului care aveau să înceapă.

Odată cu sfinţirea altarului cu Sfântul şi Marele Mir, sperăm ca şi sufletele noastre, ale tuturor, să se fi preschimbat precum cele ale Mironosiţelor Femei, care au mărturisit cu pace şi bucurie Învierea Domnului şi, astfel, să răspândească neîncetat mirul binecuvântării lui Hristos pentru noi toţi.

Pr. Adrian Portase