„Importanţa pe care a dobândit-o în cultura universală data naşterii lui Iisus Hristos este evidentă, fie şi numai dacă avem în vedere faptul că de la acest eveniment începe numărătoarea anilor erei noastre sau erei creştine. Iisus este considerat axa timpului: istoria a mers spre El, în aşteptarea Lui şi s-a împlinit după venirea Lui.
Dat fiind că ne referim la timp şi la „organizarea” lui, se cuvine să reamintim şi faptul că Anul Nou ortodox este la 1 septembrie. Biserica îl celebrează şi astăzi la această dată aşa cum au făcut, până nu demult, unele comunităţi tradiţionale cum ar fi cele greceşti din Dodecanes. Ea coincide cu începutul anului civil la evrei când, după Legea Veche, a început creaţia lumii şi, conform tradiţiei, Iisus a participat prima oară la o „activitate publică” atunci când a citit, în sinagogă, din prorocul Isaia. Era bizantină sau de la Adam îşi are originea în cronologia practicată în cancelaria Constantinopolului şi a fost utilizată în administraţia Ţărilor Române până în secolul al XVIII-lea . (…)
Cele 12 zile festive – perioada dintre Crăciun şi Bobotează – constituie centrul sărbătorilor Octoihului. De altfel, dacă urmărim cu obiectivitate plasarea diferitelor practici, credinţe, obiceiuri populare, în calendar, constatăm că ele se află, totdeauna, sub autoritatea celebrării unuia dintre marile evenimente legate de viaţa pământească a lui Iisus şi a manifestării Sf. Duh sau sub patronajul unui sfânt sau martir. Prăznuirile au loc la aceeaşi dată în toate comunităţile aparţinătoare unei confesiuni, în situaţia noastră, cea ortodoxă, nefiind vorba despre o tradiţie „locală”, aşa cum au susţinut unii analişti, ci de o „reţea culturală”, rituală, pe care, vulgarizând terminologia, am numi-o „transnaţională”. Evenimentul sacru asigură puritatea (…)
Nu putem ignora legătura indisolubilă dintre colindat şi sărbătoarea Crăciunului – Naşterea Domnului Iisus Hristos. Oricare ar fi istoria acestei sărbători şi rădăcinile ei, a ritualurilor şi gesturilor cultuale care o însoţesc, de 1700 de ani încoace ea are una şi aceeaşi semnificaţie ecumenică şi acest fapt nu numai că nu trebuie ignorat, ci chiar ne îndreptăţeşte să căutăm legăturile dintre ritualul amintit al colindatului şi sensul sărbătorii care îl determină. Nu credem că sunt productive nici demonstraţiile şi analizele prin mijlocirea cărora se identifică arhetipurile. Ele sunt spectaculoase şi atractive, dar nu sunt suficiente pentru a justifica constanţa cu care unul sau altul dintre ele se asociază unuia şi aceluiaşi moment în desfăşurarea unui segment religios particularizat printr-o semnificaţie proprie, asociată statornic cu identitatea unei confesiuni sau a unei religii (…).
Acad. Sabina Ispas
Preluare din vol. Colindatul tradiţional românesc,
Ed. Saeculum Vizual, Bucureşti, 2007