Agenda Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian

LITURGICE

IPS Casian1 iulie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba de pomenire a Episcopului Nifon Niculescu, la împlinirea a 155 de ani de la naşterea sa; săvârşeşte, la biserica ,,Sf. Voievod Ştefan cel Mare” din municipiul Galaţi, slujba Vecerniei cu Litia şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

2 iulieSf. Voievod Ştefan cel Mare – săvârşeşte slujba de sfinţire a bisericii Mănăstirii Toflea, judeţul Galaţi, urmată de Sfânta Liturghie şi un cuvânt de învăţătură.

4 iulie – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii, urmată de slujba de pomenire la mormântul mamei Înaltpreasfinţiei Sale.

5 iulie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

6 iulie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba de Te-Deum ocazionată de susţinerea lucrărilor de licenţă de către absolvenţii secţiilor teologice din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie – Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

7 iulie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba de Te-Deum ocazionată de susţinerea lucrărilor de dizertaţie de către masteranzii în teologie din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie – Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

8 iulieSfinţii Mucenici  Epictet şi Astion – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii, împreună cu Înaltpreasfinţitul Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului şi Preasfinţitul Visarion – Episcopul Tulcii, la Mănăstirea Halmirys, jud. Tulcea.

11 iulieCinstirea sfintei icoane „Prodromiţa” de la Muntele Athos – săvârşeşte, la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Galaţi, cu ocazia celui de-al doilea hram, slujba Privegherii şi Acatistul Maicii Domnului „Prodromiţa”, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

12 iulie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi Acatistul Maicii Domnului înaintea icoanei „Prodromiţa”, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

19 iulie – săvârşeşte, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

20 iulieSf. Prooroc Ilie – săvârşeşte, la biserica „Sf. Ilie” din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu prilejul hramului bisericii.

21 iulie participă la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“ din Buzău, la slujba de mulţumire săvârşită de ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei cu prilejul întrunirii absolvenţiilor promoţiei 1975 a Seminarului ,,Kesarie Episcopul“ din municipiul Buzău.

22 iulie– participă în Paraclisul bisericii noi a Mănăstirii „Sfânta Maria” – Techirghiol – stavropighie patriarhală – din judeţul Constanţa, la oficierea, de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop‑vicar patriarhal, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, a slujbei de Te-Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirile recente din viaţa Bisericii Ortodoxe Române, a poporului român şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la aniversarea zilei de naştere.

24 iulie – săvârşeşte Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, cu ocazia împlinirii a 21 ani de la întronizarea ca ierarh al Dunării de Jos.

26 iulie – săvârşeşte, la Capela „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ din incinta Spitalului Municipal „Elisabeta Doamna“ din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului.

27 iulieSf. M. Mc. Pantelimon – săvârşeşte Sfânta Liturghie, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” – Lacu Sărat, împreună cu PS Visarion, Episcopul Tulcii, rostind cuvânt de învăţătură cu prilejul hramului acestei mănăstiri.

9 septembrie 2015: Binecuvântare chiriarhală la hramul Bisericii ,,Sf. Ana” din Galaţi

31 iulie – săvârşeşte, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist, la împlinirea a 8 ani de la trecerea în veşnicie şi aduce, spre închinarea credincioşilor, racla cu părticica din Lemnul Sfintei Cruci, rostind cuvânt de învăţătură.

1 august – participă, la biserica veche din localitatea Lopătari, judeţul Buzău, la slujba Parastasului pentru mama ÎPS Sale.

2 august – săvârşeşte Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

5 augustSf. Ioan Iacob de la Neamţ – săvârşeşte, la capela parohiei ,,Sf. Ioan Iacob de la Neamţ” din municipiul Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu prilejul hramului.

6 augustSchimbarea la Faţă – săvârşeşte, la biserica ,,Schimbarea la Faţă” din municipiul Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu prilejul hramului acestei biserici.

8 august – participă, la biserica Mănăstirii ,,Adormirea Maicii Domnului” – Vladimireşti, la slujba de pomenire a Maicii Teodosia (Zorica Laţcu), cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la trecerea la cele veşnice.

9 august – săvârşeşte Sfânta Liturghie, la parohia Viziru de Jos, protopopiatul Însurăţei, judeţul Brăila, înconjurat de un sobor de preoţi din Protoieria Însurăţei, în prezenţa unui mare număr de credincioşi şi tineri, rostind cuvânt de învăţătură.

14 august – săvârşeşte, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Adam, judeţul Galaţi, slujba Prohodului Maicii Domnului şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal.

15 augustAdormirea Maicii Domnului – săvârşeşte, la Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Vladimireşti, judeţul Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal; săvârşeşte slujba de Te-Deum, pe faleza superioară a Dunării, în faţa bisericii ,,Precista” din municipiul Galaţi, cu ocazia Zilei Marinei; săvârşeşte, la biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Galaţi, slujba Vecerniei cu Litie şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acestui sfânt lăcaş de închinare.

16 august – săvârşeşte, la Mănăstirea „Sf. Martiri Brâncoveni” din localitatea Cârlomăneşti, judeţul Galaţi, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal.

22 august – participă, la biserica veche din localitatea Lopătari, judeţul Buzău, la pomenirea mamei  Înaltpreasfinţiei Sale, la împlinirea a 2 ani de la trecerea la cele veşnice.

23 august – săvârşeşte Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

24 august – participă la slujba de pomenire a mamei ÎPS Sale, Rada Crăciun şi a Mitropolitului Antonie Plămădeală al Ardealului, la Cantina „Sf. Nicolae” din cadrul Centrului eparhial.

29 augustTăierea Capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii urmată de cea a Parastasului, la noul Altar de vară al Mănăstirii ,,Sf. Martiri Brâncoveni” din loc. Sâmbăta de Sus, jud. Braşov,  împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii şi Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, rosatind cuvânt de învăţătură şi de evocare a personalităţii Mitropolitului Antonie al Ardealului, la împlinirea a 10 ani de la trecerea în veşnicie.

30 august – săvârşeşte Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

SOCIAL-CULTURALE

6 iulie – prezidează, la Sala de cursuri „Episcop Melchisedec Ştefănescu”, susţinerea publică a lucrărilor de licenţă ale absolvenţilor secţiilor teologice din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie – Galaţi.

7 iulie – prezidează, la Sala de cursuri „Episcop Melchisedec Ştefănescu”, susţinerea publică a lucrărilor de dizertaţie ale absolvenţilor cursurilor post-universitare de masterat în teologie, specializarea Istorie şi Spiritualitate filocalică, din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

15 septembrie 2015: Binecuvântarea începutului noului an şcolar pentru clasa I din cadrul Seminarului Teologic din Galaţi

10 iulie – participă, la Centrul de expoziţii temporare al Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, la vernisarea expoziţiei „Metoda Iordăchescu de translare a monumentelor şi clădirilor” şi rosteşte o alocuţiune pe marginea acestui subiect.

5 august – participă în Sala de expoziţii temporare a Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, la vernisajul expoziţiei „Culorile Ortodoxiei”, organizată de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în parteneriat cu Ambasada Republicii Polone la Bucureşti, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Sava, Mitropolitului Varşoviei şi al întregii Polonii şi sub patronajul onorific al preşedintelui Poloniei, dl Bronislaw Komorowski, eveniment la care a participat şi Excelenţa Sa, domnul Marek Szczygiel, ambasadorul Republicii Polone în România; vizitează Orfelinatul Eparhial “Sf. Vasile cel Mare” din mun. Galaţi, împreună cu Excelenţa Sa, domnul Marek Szczygiel, ambasadorul Republicii Polone în România, care oferă daruri copiilor aflaţi în plasament sau sprijiniţi de acest aşezământ filantropic.

6 august – prezidează, la Centrul de servicii sociale al Parohiei “Sf. Spiridon” – Galaţi, întâlnirea cu studenţii germani aflaţi în vizită de schimb de experienţă în Arhiepiscopia Dunării de Jos.

8 august – participă, la Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” – Vladimireşti, la lucrările Simpozionului dedicat Maicii Teodosia (Zorica Laţcu), cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la trecerea la cele veşnice şi rosteşte un cuvânt evocator despre Maica Teodosia.

9 august – participă la întrunirea cu tinerii din tabăra de redescoperire a valorilor tradiţionale româneşti, organizată de Parohia Viziru de Jos, protopopiatul Însurăţei, judeţul Brăila şi rosteşte un cuvânt de învăţătură.

ADMINISTRATIV-SINODALE

2 iulie – vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii ,,Sf. Trei Ierarhi” din localitatea Toflea, judeţul Galaţi; vizitează parohia Iveşti II, protopopiatul Tecuci, jud. Galaţi.

4 iulie – vizitează parohia Făurei-Sat, protopopiatul Făurei, jud. Brăila.

14 iulie – prezidează, la Sala ,,Episcopul Chesarie” din cadrul Centrului Eparhial – Galaţi, şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, la care sunt invitaţi şi ppcc. protopopi;

prezidează, la Centrul de expoziţii temporare al Muzeului eparhial, şedinţa Consiliului Eparhial.

15 iulie – prezidează, la Sala ,,Episcopul Chesarie” din cadrul Centrului Eparhial – Galaţi, întrunirea cu absolvenţii Seminarului Teologic ,,Sf. Andrei”, promoţia 2015, pentru primirea binecuvântării de înscriere la examenul de admitere la facultatea de teologie.

16 iulie – prezidează, la Sala ,,Episcopul Chesarie” din cadrul Centrului Eparhial – Galaţi, întrunirea cu candidaţii la examenul de admitere pentru secţiile teologice ale Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie; prezidează întâlnirea cu responsabilii coordonatori ai Programului ,,Alege Şcoala!” din partea Patriarhiei Române, reprezentanţii autorităţilor locale, preoţi şi cadre didactice din eparhie implicate în desfăşurarea acestui proiect.

15 septembrie 2015: Pompierii gălăţeni la Catedrala Arhiepiscopală

24 iulie – prezidează, la Sala ,,Episcopul Chesarie” din cadrul Centrului Eparhial – Galaţi, întrunire cu tinerii teologi veniţi cu viitoarele soţii şi părinţii acestora pentru a primi arhiereasca binecuvântare în vederea căsătoriei.

9 august – vizitează comunitatea parohială din localitatea Viziru de Jos, protopopiatul Însurăţei, jud. Brăila.

14 august – vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii Adam, protopopiatul Tg. Bujor, judeţul Galaţi.

15 august –  cercetează canonic obştea Mănăstirii Vladimireşti, protopopiatul Covurlui, judeţul Galaţi;

16 august –  cercetează canonic obştea Mănăstirii Cârlomăneşti, protopopiatul Tecucii, judeţul Galaţi;

17 august – prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

24 august – prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial; vizitează şantierul de reconstrucţie a vechii stăreţii de la Mănăstirea Măxineni – judeţul Brăila, împreună cu echipa de arhitecţi şi proiectanţi.

28 august – prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.

PRIMIRI

15 iunie – primeşte, la Centrul Eparhial, pe ppcc. pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniţă – consilier patriarhal onorific,  pr. prof. univ. dr.  Nicolae Necula,  pr. conf. univ. dr. David Pestroiu, pr. prof. univ. dr. Adrian Gabor  şi pr. lect. univ. dr. Vasile Creţu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru  şi lect. univ. dr. Iulian Damian de la Facultatea de Teologie  din Iaşi, pr. dr. Iulian Eni de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja şi pr. conf. univ. dr. Lucian Farcaşiu de la Facultatea de Teologie din Aran, dl. prof. dr. Florin Marinescu de la Centrul de Studii Neo-elenice de la Atena şi dl sociolog Mirel Bănică, cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române.

24 iulie – primeşte, la Reşedinţa Arhiepiscopală, preoţi, monahi şi monahii din întreaga eparhie, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, cu ocazia aniversării a 21 de ani de la întronizarea ca ierarh al Dunării de Jos.

5 august – primeşte, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos pe Excelenţa Sa, domnul Marek Szczygiel, ambasadorul Republicii Polone în România.

16 august – primeşte, la Reşedinţa arhiepiscopală, pe pcuv. arhim. Paisie Teodorescu- vicar patriarhal şi pe pcuv. arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Capelei „Sf. Ioan Gură de Aur“ de la Catedrala Mântuirii Neamului.

24 august – primeşte, la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, pe dl. Nicolae Noica, fost ministru al lucrărilor publice.

28 august – primeşte, la Reşedinţa arhiepiscopală, pe pc. pr. prof. Aurel Grigoraş de la Parohia ortodoxă română ,,Pogorârea Duhului Sfânt” din Paris.

Pr. Gelu Aron, secretar eparhial