Vestind bucuria

DSC_0143
Tradiţia colindatului pe uliţele localităţii Barcea, judeţul Galaţi

Colindele de anunţă Praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos au răsunat şi anul acesta pe uliţele satului Barcea, aşa cum se întâmplă în fiecare an în ajunul Crăciunului. Frumuseţea acestei sărbători a fost amplificată de faptul că zeci de copii însoţiţi de preotul paroh au colindat pe la casele credincioşilor, încercând să aducă bucuria cea curată a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu.

Impresionant este faptul că cei 72 de colindători, de la clasele II-VIII, au dorit şi anul acesta ca din bănuţii strânşi să ajute, aşa cum au făcut de fiecare dată, un semen aflat în nevoie. În anii trecuţi au fost cumpărate diferite lucruri şi alimente pentru bătrâni, orfani şi persoane bolnave sau cu handicap fizic. În acest an copiii au hotărât ca osteneala lor să meargă la o credincioasă a parohiei noastre căreia, în luna decembrie a anului trecut, i-a ars casa până la temelii.

Într-adevăr, copilaşii au vestit cu mare dragoste Naşterea Domnului şi nu i-au ţinut deoparte nici zăpada de afară, nici frigul şi nici ora întârziată, aproape de miezul nopţii, oră la care majoritatea dintre ei ar fi dormit, în mod normal.

A doua zi, toţi copiii au venit cu mic cu mare la Sfânta Liturghie şi au colindat după slujbă pe credincioşii aflaţi în biserică. Bucuria cea mai mare este că micii enoriaşi au avut grijă ca pe parcursul postului să se spovedească şi să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului aşteptând această sărbătoare nu doar cu casele curate, ci mai ales cu sufletele curăţite de orice păcat.

E o mare bucurie să ne vedem copiii crescând frumos în marea familie a Bisericii, învăţând totodată să ne arătăm dragostea faţă de Dumnezeu prin iubirea materializată în faptele bune pentru semenii noştri.

Profesor de religie Maria Păduraru,

Barcea, jud. Galaţi