Ziua de 27 iulie 2019 a adunat la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon“ din Lacu‑Sărat, judeţul Brăila, pelerini din toate zonele ţării, localitatea respectivă este cunoscută drept staţiune de tratament balnear.
Astfel, sărbătoarea marelui tămăduitor de trup şi suflet a fost un motiv în plus, pentru ca mulţi dintre localnici, dar şi dintre pacienţii veniţi la tratament din toată ţara să‑l întâmpine şi să‑l însoţească în rugăciune pe Înaltpreasfiţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Erau de faţă, oficialităţi locale şi judeţene, cadre medicale din Brăila şi, mai ales, oaspeţi de la baza de tratament a staţiunii Lacu‑Sărat.
Între rugători s‑a aflat şi un grup de tineri din Congo, Camerun, Ciad şi Coasta de Fildeş, continentul Africa, aflaţi în acel moment la Galaţi, la studii post‑universitare şi de cercetare, copleşiţi de frumuseţea slujbelor religioase, a Sfintei Liturghii, dar şi încântaţi de tradiţiile, datinile şi obiceiurile creştinilor români.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Potrivit rânduielii, credincioşi mici şi mari s‑au împărtăşit cu Sfintele Taine şi au ascultat cu mare plăcere cuvântul de învăţătură al Arhiepiscopului nostru.
În cuvântul de învăţătură, pelerinii au aflat despre viaţa şi lucrarea minunată a Sfântului Mucenic Pantelimon, mare tămăduitor de dureri trupeşti şi sufleteşti, despre modelul Sfinţilor care ne îmbie la rugăciune, la gând, cuvânt şi faptă bună.
Cele şapte vieţuitoare ale mănăstirii, alături de credincioase din judeţele Galaţi şi Brăila, au pregătit peste şase sute de pachete cu alimente pentru pelerinii veniţi la rugăciune. Daruri pentru trup şi suflet au primit şi asistaţii de la Centrul de recuperare din Lacu‑Sărat.
După rugăciune, delegaţia de tineri din Africa, dar şi alţi credicioşi au fost invitaţi să viziteze Muzeul Etnografic al aşezământului monahal, un loc amenajat special pentru a adăposti o colecţie deosebită de obiecte ţărăneşti din satul de odinioară.
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a binecuvântat colecţia şi a fost gazdă şi ghid pentru tinerii din Africa. Oaspeţii au admirat frumoasele obiecte expuse în muzeu, parte a colecţiei „Suflet şi trup“; anume: costume tradiţionale, mobilier, ceramică, obiecte de uz casnic, ţesături de interior, dar şi o colecţie de manuale şi instrumente de lucru necesare învăţătorilor şi profesorilor din şcoala de odinioară.
Muzeul Etnografic al Mănăstirii,
peste 3.000 de obiecte de colecţie
,,O naţiune care nu‑şi respectă trecutul şi obiceiurile creştine, un popor care‑şi pierde credinţa şi nu cultivă iubirea faţă de moşii şi strămoşii săi este un popor condamnat la pieire“ Nicolae Iorga.
Colecţia etnografică ,,Suflet şi trup“ de la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon“ ‑ Lacu‑Sărat, judeţul Brăila, s‑a ivit din dragoste, respect şi preţuire nemărginită pentru neamul românesc, faţă de hărnicia, spiritul creator şi faţă de credinţa oamenilor simpli de la Dunărea de Jos. În prezent, cuprinde peste trei mii de obiecte.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Casian şi cu sprijinul generos al maicii stareţe Pantelimona, am reuşit ca prin imagini şi cuvânt să reconstituim, pentru iubitorii de frumos, acea lume, pe cale de a fi uitată, a creatorilor de valori tradiţionale, identitare. Pe ansamblu, colecţia redă amploarea imaginaţiei şi creativităţii ţărnului român, vechimea, complexitatea şi nivelul înalt al căutărilor şi soluţiilor tehnice pe care meşterii, adesea anonimi ‑ dar hărăziţi cu minţi sclipitoare şi mâini îndemânatice, au ştiut să le iniţieze şi să le realizeze, pentru a asigura supravieţuirea şi propăşirea comunităţilor din care făceau parte şi, prin aceasta, a întregului neam.
Colecţia muzeală a fost sfinţită cu prilejul hramului Mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, în anul 2016, de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Serafim şi Preasfinţitul Episcop Visarion, în prezenţa credincioşilor care s‑au bucurat, în acea zi binecuvântată, atât de participarea la Sfânta Liturghie, cât şi la deschiderea festivă a unui spaţiu menit să le reamintească rădăcinile, simplitatea şi frumuseţea traiului şi a vieţii de la ţară a bunicilor şi străbunicilor noştri.
Am manifestat de copil un interes deosebit pentru cultura şi tradiţia românească. Înainte de a îmbraţişa haina monahală, cutreieram satele şi încercam să descopăr oameni care spuneau poveşti adevărate despre viaţa ţăranului, poveşti deosebit de interesante şi frumoase, despre datinile şi obiceiurile din Sudul Moldovei.
Crescând aşa, am considerat că merită să încerc să aduc omagiul meu pentru aceşti oameni prin înfiinţarea acestei colecţii etnografice, în cadrul Aşezământului monahal de la Lacu‑Sărat, punând în faţa ochilor şi a sufletului tuturor vizitatorilor toată creaţia mâinilor, topită în lut şi sfinţită prin rugăciune, a moşilor şi strămoşilor noştri.
Organizarea sălilor, după calendarul bisericesc
Organizarea colecţiei „Suflet şi trup“ am făcut‑o după calendarul bisericesc, pe opt pavilioane: ograda ţărănească, odaia de lucru, odaia ţărănească sau odaia de curat, Casa Domnului, şcoala din tinda bisericii, reflectarea sărbătorilor creştine din satul românesc de la Dunărea de Jos, o secţiune cu o expoziţie cu icoane şi obiecte bisericeşti vechi şi chilia mănăstirească.
Astfel, la intrare ne întâmpină un ceas, simbol al timpului omului, integrat în timpul Domnului, în timpul absolut şi care ne va purta într‑un periplu spiritual, arătându‑ne cum se reflectă marile sărbători creştine de peste an, în existenţa ţăranului român creştin.
Bunicii şi bătrânii noştri, aflaţi în viaţă, încă mai păstrează datinile şi obiceiurile care ne leagă strâns de identitatea poporului român. Am adus în expoziţie obiecte ale meşterilor din satul românesc de altădată: dulgheri, lemnari, fierari, brutari, împletitori de nuiele ‑ şi unii încă se mai îndeletnicesc cu aceste meşteşuguri. Din păcate, încet, încet, aceste meşteşuguri se pierd odată cu ei.
Cele peste trei mii de exponate ‑ pe care le‑am adunat împreună cu maica stareţă, cu multă grijă de pe la casele oamenilor, unele fiind aduse de donatori ‑ ne ajută să punem în valoare aceste preţioase lucruri care acum au împodobit acest loc al veşniciei.
Fiecare obiect este o filă în cartea vieţii noastre, unele mai de preţ decât altele, care ne amintec de satul nostru natal, de unde am plecat şi, din nefericire, unde nu ne mai întoarcem. Costumul tradiţional românesc, autentic şi frumos, apreciat în toată lumea, este o recapitulare a întregii mitologii, a tuturor tradiţiilor şi a întregii istorii, desfăşurată de‑a lungul timpului, arătând că aici a existat şi există, şi va fi un popor.
În colecţia muzeului se găsesc costume tradiţionale vechi din zona Dunării de Jos, judeţele Galaţi şi Brăila, apoi, din Vrancea, Argeş şi chiar din Banat. Cămăşile tradiţionale de femeie sunt ţesute cu fir de bumbac, in, borangic şi marchizet. Maramele, de asemenea, sunt din borangic şi ele au aparţinut unor familii bogate. Nu lipsesc ştergarele, peretarele, cuverturile, lăzile de zestre sau sâpetele, prostirea (cearceaful) de la marginea patului, prosoapele frumos tesute care împodobeau icoanele. Pe timp de noapte, icoana se acoperea cu prosopul.
Un loc important în colecţie îl au şi obiectele folosite atât în gospodărie, cât şi la munca câmpului realizate de ţăranul simplu, dar creativ.
Tehnica tradiţională românească trebuie înţeleasă, înainte de orice, ca un ansamblu de mărturii omeneşti, de viaţă, de creaţie şi de activitate cultural‑spirituală. Această perspectivă dă o nebănuită valoare colecţiei de obiecte, ca fiind un loc de regăsire spiritual, de reîntâlnire cu procupările creatoare ale ţăranului român sub ambele ei aspecte, de creaţie artistică şi de imaginaţie, precum şi cu acea deprindere de integrare armonioasă a omului şi a creaţiei sale, în ansamblul creaţiei lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, însă, adunarea tuturor acestor mărturii vii într‑un muzeu, nu numai că ne oferă posibilitatea unei cunoaşteri comparative a unor tehnici vechi de lucru, ci constituie salvarea acestor valori pe cale de dispariţie.
Cele mai vechi exponate din această colecţie sunt din secolul al XIX‑lea. Un epitaf cu scena Pogorârii de pe cruce a Mântuitorului, pictat pe pânză în ulei, un cufăr de călătorie de aproximativ o sută cincizeci de ani, folosit în călătoriile de la Paris, un calendar bisericesc din 1907, un almanah al satelor din 1914, o oală de lut cu o vechime de 160, în care ţăranii duceau borşul la câmp, obiect care este din satul meu natal, Furcenii‑Vechi, judeţul Galaţi şi, nu în ultimul rând, un act de proprietate din 1875 din Brăila.
Această colecţie etnografică este o lucrare de suflet căreia i‑am dat viaţă, şi zi de zi, prin darurile unor donatori, facem să sporească bucuria celor care o vizitează.
Motivul pentru care continuăm să ne ocupăm de acest univers miniatural al satului românesc este unul cât se poate de firesc. Dorinţa de a păstra „duhul“ acelor oameni harnici şi iscusiţi, ,,un duh de rugăciune, de puritate, de dragoste, prezent în fiecare exponat“.
Dacă ne iubim neamul, trebuie să o dovedim şi nu putem decât prin salvarea şi promovarea tradiţiei, încercând să transformăm un colţisor din casa noastră într‑un colţ de rai cu amintirile moştenite din familia noastră creştinească şi românească.
Monahia Iustina Roşca