Elena Solunca Moise – Date biografice

Gălăţeancă prin naştere, Elena Solunca a venit pe lume în 25 ianuarie 1942, în familia Mariei (Micu, de domnişoară) şi a lui Grigorie Solunca (născut în comuna Stoicani, judeţul Galaţi). Școala primară, gimnazială şi liceul le‑a urmat la Liceul nr. 2 din Galaţi, absolvit în 1959. Șansa de a urma cursurile unei facultăţi a venit însă peste ani, abia în 1966, deoarece, arestarea tatălui în 1958‑1959 şi condamnarea sa au făcut imposibilă înscrierea, pe bază de dosar, la concursul de admitere. În anul 1966, a fost un moment de respiro pentru urmaşii celor prigoniţi (nu a mai fost concurs de dosare), fapt care i‑a permis a se înscrie la examenul de admitere, la Facultatea de Filozofie din Iaşi, absolvită în 1970.  Din acelaşi an, 1970, a devenit redactor la revista „Contemporanul“ din Bucureşti, un periodic care se leagă de numele multor intelectuali din ţara noastră.

În 1989, pe fondul schimbărilor din România, alături de  gânditorul Mihai Corneliu Drăgănescu, fost preşedinte al Academiei Române (1990‑1994), Elena Solunca a dat viaţă revistei „Academica“, unde scrie şi astăzi.

Distinsa noastră interlocutoare este un „truditor al cuvântului“ scris şi rostit, dar şi o prezenţă constantă, blândă şi luminoasă a emisiunii „Cultură şi Credinţă, azi“, de la Trinitas TV, emisiune realizată de domnul Vasile Bănescu. Elena Solunca publică în cotidianul „Ziarul Lumina“, iar în ultimul timp şi pe site‑ul „ziaristionline.ro“, unde semnează la rubrica „Gând de duminică“.

Este autoarea volumului „Cuviinţa tainei“, prefaţat de părintele Dumitru Stăniloae, pe care l‑a scris la îndemul părintelui Stăniloae, „Patriarhul Teologiei româneşti“, cum îl numeşte Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.